Premierii britanici au dreptul să întocmească o ”listă de onoruri” atunci când pleacă din post, un mijloc în vederea unei înnobilări ulterioare, iar Boris Johnson a scris numele tatălui său pe listă pentru a fi înnobilat de către Coroana britanică, provocând o polemică după dezvăluirea informaţiei de către ziarul The Times.
Această ”listă de onoruri” pe care o pot stabili locatarii numărului 10 de pe Downing Street la plecare a fost scrisă de Boris Johnson în septembrie, când a plecat din post după ce şi-a dat demisia în vară.
Această nominalizare, dezvăluită de cotidianul britanic The Times, relansează problema nepotismului de care Boris Johsnon a mai fost acuzat în trecut.
În iulie 2020, el i-a acordat fratelui său, Jo Johnson, un statut de ”pair al Regatului Unit”, care-i permite să facă parte din Camera Lorzilor, camera superioară a Parlamentului britanic.
Alt aspect polemic al nominalizării lui Stanley Johnson, tatăl fostului premier, este că acesta este acuzat de agresiuni sexuale începând din 2021.
Deputata britanică conservatoare Caroline Nokes şi jurnalista politică Ailbhe Rea îl acuză de faptul că le-a atins în mod nepotrivit la conferinţe ale Partidului Conservator în 2003 şi 2019.
Stanley Johnson susţine că nu-şi aminteşte deloc de Caroline Nokes, în prezent preşedinta Comisiei Egalităţii între femei şi bărbaţi din cadrul camerei Comunelor.
El nu a comentat cu privire la acuzaţiile jurnalistei.
Un purtător de cuvânt al lui Borsi Johnson a declarat că ”nu comentează onorurile”.
Stanley Johnson a fost contactat de presa britanică, însă nu a reacţionat.
Tatăl lui Boris Johnson, în vârstă de 82 de ani, a fost membru al Partidului Conservator şi eurodeputat.
El a scris mai multe romane şi eseuri.
The Times scrie că pe lista de înnobilare a lui Boris Johnson se află aproximativ 100 de nume şi că este ”mult mai lungă” decât ale predecesorilor săi Theresa May şi David Cameron.
Lista se află în prezent în curs de examinare de către administraţia de la Downing Street.
În Regatul Unit, înnobilarea este onorifică şi nu oferă persoanei ”nobile” decât posibilitatea să folosească titlul ”Sir”/”Dame”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.