Căderea orașului ucrainean Bahmut nu înseamnă neapărat că Rusia va schimba cursul războiului (șeful Pentagonului)

Oraşul Bahmut din estul Ucrainei are o importanţă mai mult simbolică decât operaţională şi căderea acestuia în mâinile forţelor ruse nu înseamnă neapărat că Moscova îşi recapătă elanul în efortul său de război de peste un an, a declarat luni secretarul american al apărării, Lloyd Austin, citat de Reuters.

„Cred că are o valoare mai mult simbolică decât una strategică şi operaţională”, a afirmat Austin într-o declaraţie făcută presei în cursul vizitei pe care o efectuează în prezent în Iordania, adăugând că se va abţine să facă predicţii dacă şi când oraşul Bahmut ar putea fi cucerit de forţele ruse.  

„Căderea (oraşului) Bahmut nu înseamnă neapărat că ruşii vor schimba cursul acestei lupte”, a insistat secretarul de american al apărării. 

În acelaşi timp, expertul militar ucrainean Serhii Grabski a declarat luni pentru EFE că ofensiva Rusiei asupra oraşului Bahmut arată semne de încetinire şi s-ar putea ca asaltul să-şi fi atins intensitatea „maximă”, fără ca forţele Kremlinului să preia controlul asupra oraşului. 

„Am văzut unele semne că ruşii au fost nevoiţi să-şi încetinească operaţiunile din cauza lipsei de personal şi de muniţie”, a declarat Grabski, un colonel în rezervă care a servit în misiuni de menţinere a păcii în Irak şi în fosta Iugoslavie. 

Fostul militar se referă la o înregistrare video postată de şeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, în care acesta se plânge din nou de lipsa de muniţie şi avertizează că „întregul front se va prăbuşi” dacă armata sa privată se va retrage din Bahmut. 

În opinia lui Grabski, este pentru prima oară când Prigojin – ai cărui mercenari conduc asaltul asupra Bahmut – se referă la posibilitatea unei retrageri, ceea ce, potrivit lui, ar susţine teza potrivit căreia Rusia nu mai are forţe pentru a-şi susţine ofensiva asupra oraşului din Donbas.

Dacă această posibilitate se confirmă, adaugă expertul, „este posibil ca forţele ucrainene să reziste ofensivei ruse pentru încă câteva zile şi apoi să înceapă un contraatac pentru a respinge inamicul”. El s-a arătat optimist că forţele ucrainene vor rezista şi vor putea „să-şi menţină poziţiile odată ce vor primi sprijin şi vor efectua rotaţii”. 

Grabski a mai declarat că nu există semne ale unei retrageri iminente a forţelor ucrainene din Bahmut, notează Agerpres.

Forţele ruse au făcut progrese în obiectivul lor de a încercui complet Bahmutul, iar trupele ucrainene care apără oraşul nu mai au decât un singur drum pentru aprovizionare, notează EFE.

În pofida faptului că acest drum se află în raza tirurilor ruseşti, Kievul a asigurat că poate să-l folosească în continuare, anunţând chiar trimiterea de trupe suplimentare în zonă. 

Institutul pentru Studiul Războiului aprecia săptămâna trecută că acţiunile Kievului ar putea indica o retragere iminentă din anumite părţi ale oraşului. Trupele ucrainene ar putea efectua „o retragere limitată şi controlată din sectoare deosebit de dificile din estul Bahmut”, încercând în acelaşi timp să blocheze mişcările ruseşti şi să limiteze căile de ieşire spre vest,

 » Mai multe informații aici…