Scris de News.ro | astăzi, 11:31
Deputatul PNL Vlad Pufu, unul dintre iniţiatorii legii privind înfiinţarea Punctelor Gastronomice Locale, a declarat că dacă mergi, de exemplu, în Delta Dunării, găseşti familii pregătite să primească oamenii la masă, iar acest proiect disciplinează această îndeletnicire, o pune mai mult în valoare, menţionând că este este adresat familiilor şi nu fermelor.
Vlad Pufu a declarat, luni, la Prima News, că un astfel de proiect pune în valoare tradiaţia gastronomică românească.
“Un astfel de proiect trebuia implementat mai demult deoarece pune în valoare tradiţia gastronomică românească. Legea la ora actuală sancţionează orice încercare de a pune ca şi gospodărie ţărănească în valoare produsele din gospodăria proprie. Sunt foarte multe zone în ţară şi nu numai acelea, cred că acest proiect se va dezvolta pe două componente. O componentă în care există deja o tradiţie gastronomică şi mă refer aici în zona Deltei, în zona Buzăului şi mai sunt şi alte foarte multe zone în ţară, pentru zonele montane chiar este o soluţie pentru că dânşii nu au foarte multe oportunităţi de a pune în valoare ceea ce produc. Pot pune în valoare să se atesteze profesional şi să aibă în permanenţă clienţi sau turişti, oameni care tranzitează zonele”, a explicat deputatul PNL.
De asemenea, directorul general al Agenţiei Naţionale a Zonei Montane, Veronica Baciu, a afirmat tot la Prima News, că punctele gastronomice locale funcţionează şi în prezent, dar pot fi înfiinţate doar de o persoană fizică autorizată.
“Punctul gastronomic local este o activitate care funcţionează şi acum. Avem deschise 254 de puncte gastronomice locale, în gospodăriile proprii de la nivel rural care pot să îşi valorifice producţia proprie şi să ofere spre vânzare. Avem o gospodărie, avem o mică producţie fie că vorbim despre animale, despre produse vegetale, dar există această condiţie ca hrana să fie preparată cu preponderanţă cu materie primă provenită din gospodăria proprie. Ce nu avem în gospodăria proprie luăm de pe plan local şi ne transformăm gospodăria într-un mic restaurant. În momentul de faţă procedura este foarte simplă, singura instituţie care înregistrează punctele gastronomice locale fiind Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară. În momentul de faţă poate înfiinţa un punct gastronomic local doar o persoană fizică autorizată deoarece nu există legislaţia şi pentru persoană fizică. Aici ne va ajuta această lege deoarece ne dorim ca această activitate să poată să fie înfiinţată şi de o persoană fizică”, a afirmat Veronica Baciu.
Ea a explicat care sunt paşii prin care o persoană fizică autorizată poate înfiinţa un punct gastronomic local.
“Avem gospodărie în zona rurală, această persoană fizică autorizată şi când mergem la ONRC trebuie să avem dovada că avem un curs de bucătari. Ni s-a părut prea mult. Avem o gospodină la sat, nu putem să o punem să facă un curs de bucătar. Şi aici intervine Agenţia Naţională a Zonei Montane. Am făcut un curs de 24 de ore pe care agenţia îl face gratuit oriunde în acea ţară care este necesar la activitatea de punct gastronomic local când înregistrezi persoana fizică autorizată.