BUCURESTI | Scris de News.ro | astăzi, 06:00
Preşedintele Klaus Iohannis începe luni o vizită oficială în Japonia, urmată de o vizită de stat în Republica Singapore. Iohannis va fi primit de împăratul Naruhito şi va semna un Parteneriat Strategic cu premierul nipon. În Singapore, este prima vizită a unui preşedinte român în ultimii 20 de ani.
”Consolidarea rolului României în spaţiul indo-pacific este un obiectiv important al politicii externe a României, având în vedere reaşezările geopolitice globale, dar şi interesul de a consolida dialogul politic, relaţiile economice şi cele investiţionale, cu accent pe domenii de vârf. Totodată, România, ca stat membru al Uniunii Europene, acţionează în baza şi pentru valorificarea Strategiei UE pentru Cooperare în Indo-Pacific, adoptate în 2021, aducând o contribuţie solidă la implementarea acesteia”, a transmis Administraţia Prezidenţială.
Sursa citată a precizat că preşedintele Klaus Iohannis va vizita Japonia, în perioada 6-8 martie, şi va avea întrevederi cu Majestatea Sa Naruhito, Împăratul Japoniei, cu prim-ministrul Fumio Kishida, precum şi cu preşedinţii celor două Camere ale Dietei Naţionale a Japoniei.
Primul moment al vizitei va avea loc luni, la ora 7:00, ora României, când Iohannis se întâlneşte cu preşedintele Camerei Consilierilor, Hidehisa Otsuji şi apoi cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Hiroyuki Hosoda.
Primirea de către Majestatea Sa Naruhito, Împăratul Japoniei, şi Majestatea Sa Masako, Împărăteasa Japoniei este programată marţi, la ora 9:30, la Palatul Imperial.
La ora 11.10, ar urma să aibă loc întâlnirea cu premierul nipon, Fumio Kishida, la sediul Guvernului Japoniei. Cu această ocazie vor avea loc convorbiri oficiale, semnarea Declaraţiei Comune de Instituire a Parteneriatului Strategic dintre România şi Japonia, declaraţii de presă comune şi un dineu de lucru.
Vizita oficială în Japonia va include şi o deplasare la Kyoto, pentru întrevederi la nivelul autorităţilor locale.
”Principalul obiectiv şi eveniment al acestei vizite este ridicarea relaţiei bilaterale la nivel de Parteneriat Strategic, prin semnarea de către Preşedintele României şi Prim-ministrul Japoniei a Declaraţiei Comune de Instituire a Parteneriatului Strategic dintre România şi Japonia. Semnarea documentului încheie astfel un amplu proces de consultări şi negocieri, la cinci ani de la adoptarea deciziei de lansare a acestui Parteneriat Strategic, în cadrul dialogului dintre Preşedintele României, Klaus Iohannis, şi regretatul premier Shinzō Abe, de la Bucureşti. Acesta este al doilea parteneriat strategic încheiat cu un stat asiatic, după cel cu Coreea de Sud”, a mai transmis Administraţia Prezidenţială.
Potrivit instituţiei, instituirea Parteneriatului Strategic cu Japonia va marca, astfel, avansarea cooperării româno-japoneze la cel mai înalt nivel şi trecerea la o etapă superioară de valorificare a potenţialului bilateral, în baza valorilor şi a principiilor împărtăşite de cele două ţări, pe trei dimensiuni cheie: politica externă şi dialogul pe teme de securitate, cooperarea economică şi în domeniul asistenţei pentru dezvoltare, respectiv cooperarea în domeniile culturii, ştiinţei şi tehnologiei, inovării, cercetării şi dezvoltării.
”Stabilirea Parteneriatului Strategic are loc în contextul unei dinamici accelerate în dialogul bilateral dintre cele două state în ultimii ani,