Ministrul Culturii Lucian Romaşcanu a avut luni o întrevedere cu ambasadoarea SUA în România Kathleen Kavalec la care au agreat semnarea, săptămâna viitoare, a unui acord privind protecţia împotriva traficului a patrimoniului istoric
„Am fost onorat să mă întâlnesc astăzi, 06.03.2023, cu ES Dna Kathleen Kavalec, ambasadoarea Statelor Unite ale Americii în România. A fost un dialog extrem de aplicat, concret, ajutat şi de faptul că în trecutul recent Excelenţa Sa a fost ataşat cultural al ambasadei SUA în România. Am agreat semnarea, chiar săptămâna viitoare, a unui acord privind protecţia împotriva traficului a patrimoniului istoric, despre iniţierea unui protocol mai larg privind colaborarea culturală reciprocă”, a scris Lucian Romaşcanu, luni pe Facebook.
Ministrul a adăugat că industria filmului din SUA este extrem de interesată să producă în Romania, responsabilitatea noastră fiind aceea de a reuşi remedierea, în cel mai scurt timp, a schemei de ajutor de stat pentru producţia de film (tax inventive).
„I-am mulţumit Excelenţei Sale pentru contribuţia SUA, de peste 1 milion USD în ultimii ani, la restaurarea unor monumente istorice din România. De asemenea, am discutat despre iniţierea unui Fond Cultural SUA – România, o idee mai veche a noastră pe care sper să o vedem dusă la îndeplinire”, a completat Romaşcanu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.