PSD vrea să taxeze casele de marcat de tip Selfpay, din supermarketuri, la nivelul unui salariu minim / Discuţie în şedinţa coaliţiei de marţi – SURSE

PSD ia în calcul să să taxeze casele de marcat de tip Selfpay, fără casieri, din supermarketuri, care ar putea plăti taxe aferente unui salariu minim, o discuţie urmând să aibă loc în şedinţa coaliţiei de marţi, au declarat surse social-democrate pentru News.ro.

PSD vrea să taxeze casele de marcat de tip Selfpay, unde cumpărătorii îşi scanează singuri cumpărăturile şi plătesc, fără a mai fi nevoie de asistenţa unui casier, au precizat sursele citate. 

Astfel, marile magazine ar putea plăti taxe aferente unui salariu minim, pentru aceste case de marcat. Social-democraţii iau în calcul şi introducerea de bonusuri pentru cei care folosesc astfel de sisteme, prin restituirea la casă a unui procent din suma cheltuită, pe model european. 

O discuţie în acest sens ar urma să aibă loc în şedinţa coaliţiei de marţi. 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

 » Mai multe informații aici…