guidonia, italia | Scris de Valentin Vidu | astăzi, 16:21
Doi piloţi ai Forţelor aeriene italiene au murit după ce avioanele lor au intrat în coliziune, în zbor, marţi, în apropiere de Roma, anunţă într-un comunicat şefa Guvernului italian, Giorgia Meloni, relatează AFP.
”Vestea morţii celor doi piloţi ai Forţelor aeriene într-un accident aerian care a avut loc la Guidonia, în apropiere de Roma, ne umple de tristeţe”, declară Giorgia Meloni.
Ea a transmis condoleanţe familiilor piloţilor şi Forţelor aeriene italiene.
Cei doi piloţi se aflau la bordul a două avioane de antrenament de tip U-208 şi participau la o misiune de antrenament, au anunţat într-un comunicat Forţele aeriene.
Avionul de tip U-208 este o aeronavă uşoară, cu o singură elice, care poate transporta, în afară de pilot, maximum patru pasageri, la o viteză maximă de 285 de kilometri pe oră.
Cauzele acestei coliziuni în zbor între cele două aeronave erau necunoscute în acest stadiu.
Cele două aeronave, care fac parte a a 60-a Escadră a Forţelor aeriene, au survolat Guidonia Montecelio şi s-au prăbuşit în apropierea aeroportului militar din Guidonia, relatează The Express.
Ele erau însoţite de alte avionae, care nu au fost implicate în accident.
Unul dintre cele două avioane s-a prăbuşit pe o maşină parcată pe o stradă şi a luat foc.
Două clădiri, între care a izbucnit incendiul, au fost evacuate.
O înregistrare video postată online surprinde flăcări şi o coloană de fum negru şi dens.
Italie : Deux avions d’entraînement de l’armée de l’air italienne sont entrés en collision à Guidonia près de Rome, les deux pilotes ont été tués pic.twitter.com/pEMfzDMxSv
— Rebecca Rambar (@RebeccaRambar) March 7, 2023
Al doilea avion implicat în coliziune a căzut pe un teren, în apropiere.
Piloţii au murit blocaţi în epave.
Echipe de salvare şi intervenţie evaluau epavele.
Nu s-au raportat alte victime în acest accident.
”Era deasupra capului meu şi am auzit motorul oprindu-se după o bubuitură”, a declarat un locuitor.
”I-am văzut prăbuşindu-se în faţa ochilor mei. Erau patru avioane”, declară RomaToday o martoră, Simone, îngrozită.
”Unul şi-a pierdut aripa şi a început să se învârtească până a căzut şi a luat foc. Părea că făceau teste de antrenament”, a declarat ea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.