Lupta Argentinei pentru recăpătarea suveranităţii asupra Insulelor Malvine (Falkland), aflate sub control britanic, este justă, a susţinut luni vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, fostul preşedinte şi premier rus Dmitri Medvedev, transmite agenţia EFE.
„Efortul celor de la Buenos Aires de a continua lupta lor justă pentru suveranitatea teritoriilor disputate arată clar cursul către (…) lupta împotriva practicilor ruşinoase ale neocolonialismului”, a scris Medvedev într-un articol publicat pe pagina web a partidului Rusia Unită, formaţiunea politică a preşedintelui Vladimir Putin.
Reacţia sa vine după ce Argentina a denunţat săptămâna trecută pactul „Foradori-Duncan”. Acest document semnat în 2016 de guvernele de la Londra şi Buenos Aires nu este un acord de soluţionare a diferendului lor asupra Insulelor Malvine, ci constă într-o declaraţie în care cele două părţi recunosc acest diferend, dar se angajează să colaboreze în anumite chestiuni economice legate de aceste insule din sudul Atlanticului şi în identificarea rămăşiţelor pământeşti ale soldaţilor argentinieni ucişi în războiul din anul 1982.
„Deşi această bucată de document este nouă după standardele istorice, ea datând abia din anul 2016, a devenit desuetă politic şi urât mirositoare (la fel cum, de altfel, este cazul cu tot ce atinge mâna infectă a Londrei)”, mai scrie Medvedev, admiţând totuşi că este exclus ca Regatul Unit să cedeze Argentinei suveranitatea asupra Insulelor Malvine.
La ora actuală, continuă el, „lama ascuţită a turbulenţelor în relaţiile internaţionale a deschis abcesul vechilor probleme ale lumii (…) tratate decenii la rând cu «pansamente adezive politice», în loc să fie rezolvate adevăratele cauze ale bolii. Acum a sosit momentul unei chirurgii internaţionale pentru a extirpa tumora malignă a trecutului colonial”.
Fostul preşedinte rus crede astfel că o nouă lume multipolară va fi mult mai complexă decât „o bipolaritate în două sensuri sau un dictat unipolar”.
„În timp ce Uniunea Sovietică a contribuit activ la colapsul sistemului lumii coloniale, acum, împreună cu alte ţări, putem bate ultimul cui în sicriul aspiraţiilor neocoloniale ale lumii occidentale”, a concluzionat Medvedev.
Nu este prima dată când el sprijină public Argentina în aspiraţia acesteia de a recăpăta Insulele Malvine. Într-un mesaj în care a felicitat în decembrie această ţară pentru câştigarea Campionatului Mondial de fotbal, Medvedev a cerut Marii Britanii „să lase libere” aceste insule, potrivit EFE, citată de Agerpres.
Pe data de 2 aprilie 1982 trupele argentiniene au ocupat Insulele Malvine (Falkland) din Atlanticul de Sud. Premierul britanic de la acea vreme, Margaret Thatcher, a ordonat o intervenţie militară pentru a le recupera. Războiul a durat 74 de zile şi s-a încheiat cu victoria trupelor britanice, arhipelagul rămânând sub controlul Londrei. În ciuda înfrângerii, Argentina continuă să revendice insulele.
Editor : Liviu Cojan