PSD propune taxarea magazinelor care au case selfpay. PNL se opune

Magazinele care au case selfpay vor plăti contribuţii, este propunerea social-democraţilor. Propunerea este criticată de liberali. „Eu folosesc aceste case selfpay şi economisesc foarte mult timp”, spăune Mircea Fechet, deputat PNL.

„Ideea nu ne aparţine, recunoaştem acest lucru. Pur şi simplu, se aplică în anumite zone din Europa. (…) Soluţiile propuse sunt soluţii care pot furniza un echilibru în societate, echitate, justeţe fără a afecta planul de afaceri al magazinelor”, spune la Antena 3 senatorul Radu Oprea, purtător de cuvânt al PSD, despre propunerea ca magazinele să plătească pentru casele selfpay să plătească o contribuţie socială.

El afirmă că „este o idee vehiculată în lume”.

„Se vorbeşte tot mai mult despre faptul că inteligenţa artificială, robotizarea va lua locul oamenilor în anumitre domenii de activitate, ceea ce înseamnă afectarea forţei de muncă, iar la un moment dat din ceva vor trebui plătite si contribuţiile, şi pensiile, dar şi conbtribuţiile la sănătate”, adaugă Oprea.

La rândul său, deputatul PNL Mircea Fechet spune că propunerea nu a fost discutată în coaliţia de guvernare şi se declară împotriva acesteia.

„Este un proces de digitalizare, subiect foarte popular azi în România. Fiecare magazin e liber să-şi gestioneze activitate aşa cum crede. Pe mine, personal, mă deranjează că trebuie să cumpăr struguri din Africa de Sud sau fructe şi alimente de pe cealaltă parte a globului, mai puţin lipsa casierilor. Eu folosesc aceste case selfpay şi economisesc foarte mult timp. Mă aştept, dacă e să o ţinem tot aşa, să ceară unii să fie taxate benzinăriile unde alimentăm maşinile”, spune Fechet.

 » Mai multe informații aici…