Tarifele de referință RCA 2023 au fost publicate de ASF, iar compararea acestora cu cele publicate în februarie 2022 arată o creștere pentru toate categoriile de vârstă și toate capacitățile cilindrice. În piața, asta se va resimți în creșterea prețurilor asigurărilor RCA. Pentru prima dată, ASF a publicat tarife de referință RCA 2023 și pentru mașini electrice.
Cel mai mult pentru asigurarea RCA vor plăti șoferii sub 30 de ani care conduc mașini cu capacitatea cilindrică de peste 2.500 de centimetri cubi (cmc). În acest caz, valoarea tarifului de referință este de 4.709 de lei pe an. La polul opus, cea mai ieftină asigurare obligatorie va fi plătită de șoferii între 51 și 60 de ani care conduc mașini cu motoare sub 1200 de centimetri cubi.
Față de tarifele de referință RCA publicate de ASF în februarie 2022, creșterile procentuale ale primelor variază între 10 și 40%.
Prețurile finale ale asigurărilor RCA sunt însă influențate de sistemul Bonus-Malus, care poate aduce scăderi de până la 50% sau creșteri de până la 80%. Tarifele de referință ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară) pentru persoane fizice nu reprezintă tarife la care sunt încheiate polițele RCA în piață. În funcție de acestea, asiguratorii își calculează propriile tarife. Tarifele de referință sunt calculate semestrial, la nivel de an, de o companie independentă, iar ASF are obligația legală de a le publica.
Tarifele de referință RCA 2023 pentru șoferii sub 30 de ani
Tarifele de referință pentru șoferii sub 30 de ani sunt de 1822 de lei pentru mașinile sub 1200 cmc, 1931 lei pentru cele între 1201-1400 cmc, 2187 lei pentru 1401-1600 cmc, 2327 lei pentru mașinile care au între 1601-1800 cmc, 2505 de lei pentru 1801-2000 cmc, 3304 de lei pentru 2001-2500 cmc și 4709 de lei pentru mașinile care au motoare de peste 2500 de centimetri cubi.
Față de februarie 2022, în funcție de capacitatea cilindrică, creșterile primelor sunt între aproximativ 550 și 1150 de lei, adică în jur de 40%.
În cazul modelelor electrice, tariful de referință pentru această categorie de vârstă va fi de 2742 lei.
Tarifele de referință RCA 2023 pentru șoferii între 31 și 40 de ani
Tarifele de referință pentru șoferii între 31 și 40 de ani sunt de 1114 de lei pentru mașinile sub 1200 cmc, 1123 lei pentru cele între 1201-1400 cmc, 1236 lei pentru 1401-1600 cmc, 1364 lei pentru mașinile care au între 1601-1800 cmc, 1481 de lei pentru 1801-2000 cmc, 1972 de lei pentru 2001-2500 cmc și 2832 de lei pentru mașinile care au motoare de peste 2500 de centimetri cubi.
Față de februarie 2022, în funcție de capacitatea cilindrică, creșterile primelor sunt între aproximativ 300 și 500 de lei. Procentual, creșterile sunt între 20% și 40%.
În cazul modelelor electrice, tariful de referință pentru această categorie de vârstă va fi de 1643 de lei.
Tarifele de referință RCA 2023 pentru șoferii între 41 și 50 de ani
Tarifele de referință pentru șoferii între 41 și 50 de ani sunt de 1076 de lei pentru mașinile sub 1200 cmc,