Aliații occidentali au avertizat miercuri asupra concluziilor premature cu privire la cine este responsabil pentru aruncarea în aer a conductelor Nord Stream, Germania atrăgând atenția că atacul ar fi putut fi, de asemenea, o operațiune sub „steag fals” a Rusiei, pentru a da vina pe Ucraina, relatează Reuters.
Într-un articol publicat zilele trecute în New York Times, care citează analize a unor oficiali americani, se arată că un grup pro-ucrainean ar putea fi în spatele exploziilor care au distrus gazoductele Nord Stream, după invazia rusă din Ucraina, declanșată anul trecut.
Articolul, deși nu indică vreo implicare oficială a Ucrainei, vine într-un moment în care Kievul îi îndeamnă pe aliații săi occidentali să intensifice aprovizionarea cu arme de ultimă generație pentru a putea respinge forțele ruse.
„Există investigații în desfășurare și cred că este corect să așteptăm până când acestea sunt finalizate, înainte de a spune mai multe despre cine s-a aflat în spatele lor”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Investigațiile continuă cu privire la incidentul care a vizat conductele Nord Stream, magistrale care furnizau gaz rusesc în Europa. Țările occidentale cred că exploziile au fost deliberate, dar nu au ajuns la concluzia clară despre cine a fost în spatele lor.
Rusia, care a învinuit anterior Occidentul, a profitat de aceste știri publicate miercuri, pentru a cere o anchetă transparentă la care dorește și ea să participe.
Într-un material difuzat marți, realizat de radiodifuzorul german ARD și de ziarul Zeit, se spune că operațiunea de plasare a explozibililor pe conducte ar fi fost efectuată de șase persoane, cinci bărbați și o femeie, care au folosit pașapoarte false.
Aceștia ar fi transportat explozibili pe un iaht închiriat de o firmă din Polonia deținută de cetățeni ucraineni, de la o companie germană, potrivit procurorilor.
„Trebuie să facem o distincție clară dacă a fost vorba de un grup ucrainean, dacă s-ar fi întâmplat la ordinele autorităților ucrainene, sau este vorba de un grup pro-ucrainean care a acționat fără cunoștința guvernului de la Kiev”, a declarat miercuri ministrul german al Apărării, Boris Pistorius.
„Dar avertizez, să nu se tragă concluzii”, a spus Pistorius, aflat la un summit care se desfășoară la Stockholm.
Acesta a declarat ulterior că probabilitatea este „la fel de mare” să fie vorba de o „operațiune sub steag fals a Rusiei, organizată pentru a da vina pe Ucraina”.
Între timp, Germania a confirmat că anchetatorii săi au cercetat o navă în ianuarie, care ar fi putut fi folosită pentru a transporta explozivii folosiți la aruncarea în aer a conductelor.
Dar o declarație a procurorului federal arată că nu există încă informații sigure despre motive sau autori, inclusiv dacă atacul a fost sponsorizat de stat.
„Nu există nicio suspiciune împotriva angajaților companiei germane de unde a fost închiriată nava”, a adăugat acesta.
Responsabilul Uniunii Europene pentru politică externă, Josep Borrell, a declarat reporterilor: „Atâta timp cât investigațiile privind exploziile de la conductele Nord Stream sunt în desfășurare,