Doi ani până la primele șosele „digitalizate”. România va avea autostrăzi cu senzori de polei și camere pentru detectarea incidentelor

Peste doi ani am putea circula pe autostrăzi „digitalizate”, care să monitorizeze traficul și să avertizeze șoferii în situații de urgență. Zeci de camere de supraveghere, radare și senzori de polei ar trebui să transforme cele patru autostrăzi care pornesc din Capitală și cea mai aglomerată șosea din țară, DN1, în „drumuri ca afară”. Licitația a fost lansată și investiția va fi uriașă – peste 22 de milioane de euro, însă va scădea simțitor numărul accidentelor, promit autoritățile.

Drumul Național 1, dar și cele trei autostrăzi care pornesc din Capitală spre sudul-estul și centrul țării vor fi modernizate, în următorii doi ani.

Pe A1 București-Pitești vor fi montate 2 radare fixe. Sistemele măsoară viteza mașinilor, iar cei care vor încălca legea vor fi sancționați direct. În plus, vor fi amplasate și camere speciale pentru detectarea incidentelor, senzori de polei sau stații meteo.

Tot două radare fixe vor fi montate și pe A2, autostrada care merge spre litoral, pe tronsonul pe tronsonul cuprins în proiect, până la Cernavodă. Și aici, șoferii vor fi monitorizați de camere de supraveghere.

Cele mai multe radare fixe vor fi montate pe A3, autostrada spre Ploiești. Șoferii vor fi monitorizați cu 20 de astfel de sisteme, iar șoseaua va fi dotată inclusiv cu camere de detecție și stații meteo care vor analiza cât de sigur este drumul. Ultimul pe listă este Drumul Național 1, care merge către stațiunile de pe Valea Prahovei, unde șoferii nu vor mai putea goni așa cum o fac acum.

16 astfel de dispozitive de monitorizare a vitezei vor fi montate pe drumul național pe tronsonul București Ploiești.

CNAIR a lansat licitația pentru modernizarea celor 4 șosele, iar reprezentanții companiei de drumuri așteaptă ofertele firmelor. În același timp, spun că proiectul se va extinde.

Alin Șerbănescu – purtător de cuvânt CNAIR: Ofertele vor fi depuse până pe 19 aprilie, anul acesta, iar suma esre undeva la 112,7 milioane de lei fără TVA. Avem o serie de proiecte lansate deja aici vorbim de A1 Sibiu Holdea și A 3 între Tg Mureș și Nădășel. Tot anul acesta vom lansa și sistemul E sigur.

Deși binevenite, sistemele de supraveghere a traficului nu sunt suficiente, spun asociațiile pentru infrastructură. E nevoie de investiții care să rezolve și alte probleme. Pe DN1, drum care traversează multe localități, pietonii sunt în pericol în fiecare zi.

Ionuț Ciurea – Asociația Pro Infrastructura: Oamenii din zona aia au uitat cum arată vecinii la față, vorbesc cu ei pe skype. Nu ai cum să traversezi, mai sunt pasarelele pe care nu le folosește nimeni și intersecțiile care sunt la nivel dar sunt foarte periculoase. Ar trebui făcute refugii protejate cu parapet sau borduri foarte înalte ca pietonii să circule.

La finalul proiectului, 360 de kilometri de drumuri din România vor fi supravegheați de noul sistem de monitorizare.

Editor : I.C

 » Mai multe informații aici…