Meta pregăteşte o nouă rundă de concedieri, care ar putea afecta mii de lucrători, în cadrul măsurilor de reducere a costurilor, potrivit unui articol al Bloomberg.
Reducerile de locuri de muncă ar putea începe săptămâna aceasta şi reprezintă o rundă suplimentară de disponibilizări, adăugându-se celor 13% dintre lucrătorii Meta care au fost disponibilizaţi ca parte a unui plan major de reducere a costurilor anunţat în noiembrie.
Un purtător de cuvânt al Meta a refuzat să comenteze pentru CNBC despre această informaţie.
Directorul general al Meta, Mark Zuckerberg, a indicat anterior că gigantul reţelelor sociale se va concentra în acest an pe eforturile menite să reducă costurile companiei, prezentând 2023 drept ”Anul eficienţei”.
El le-a spus analiştilor, în februarie, că Meta se concentrează pe ”reducerea proiectelor care nu sunt performante sau care ar putea să nu mai fie esenţiale” şi că intenţionează ”să elimine funcţiile de management mediu, pentru a lua decizii mai rapid”.
Eforturile de reducere a costurilor vin într-un moment dificil pentru compania de tehnologie, care a declarat că cheltuielile şi costurile sale au crescut cu 22% în termeni anuali, până la 25,8 miliarde de dolari în trimestrul patru, în timp ce vânzările totale au scăzut cu 4%, până la 32 de miliarde de dolari.
Afacerea de bază cu publicitate online a Meta continuă să se confrunte cu obstacole din cauza unor factori, inclusiv o piaţă dură de publicitate digitală, efectele persistente ale actualizării de confidenţialitate iOS efectuată de Apple în 2021 şi concurenţa sporită din partea TikTok, deţinută de ByteDance.
Între timp, compania continuă să investească masiv în dezvoltarea metaversului, despre care Meta crede că ar putea reprezenta următoarea frontieră.
Divizia Reality Labs a companiei, care are sarcina de a construi realitatea virtuală şi tehnologiile de realitate augmentată necesare metaversului, a înregistrat venituri de 727 de milioane de dolari în trimestrul al patrulea, dar a înregistrat şi o pierdere operaţională de 4,28 miliarde de dolari.
Zuckerberg a spus că ”îşi va asuma responsabilitatea” pentru planurile de reducere a costurilor anunţate anterior de companie, spunând că disponibilizările sunt ”o ultimă soluţie”.
”Restructurăm echipe pentru a ne creşte eficienţa”, a spus Zuckerberg în toamna trecută, când Meta a anunţat disponibilizări.”
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.