Poliţia georgiană foloseşte din nou tunuri cu apă şi gaze lacrimogene pentru a dispersa protestarii proeuropeni – VIDEO

TBILISI | Scris de News.ro | astăzi, 22:52

Poliţia din capitala georgiană Tbilisi a folosit din nou miercuri seara gaze lacrimogene, tunuri cu apă şi grenade asurzitoare, încercând să disperseze a doua zi consecutivă de manifestaţii împotriva legii privind „agenţii străini” despre care criticii spun că semnalează o derivă autoritară în stil rusesc, relatează Reuters.

Protestele au reînceput miercuri după-amiază cu un marş pe bulevardul Rustaveli pentru a marca Ziua Internaţională a Femeii, care este o sărbătoare publică. Mii de persoane s-au adunat apoi în faţa Parlamentului la lăsarea serii, purtând steaguri georgiene şi ale Uniunii Europene, strigând „Nu legii ruseşti” şi blocând traficul.

CITEȘTE ȘI Georgienii protestează din nou faţă de legea de inspiraţie rusă, după ciocniri violente cu poliţia în ajun

Sute de poliţişti, mulţi dintre ei purtând scuturi antirevoltă, s-au adunat pe străzile din jurul clădirii Parlamentului în încercarea de a dispersa protestatarii. Spre deosebire de ciocnirile violente de marţi seară, nu au existat semne că demonstranţii ar fi aruncat cu sticle incendiare sau pietre în poliţişti.

#Georgia: for the second night in a row riot police are using large amounts of tear gas to break up the protests in #Tbilisi pic.twitter.com/2wjRpNodCU

— Thomas van Linge (@ThomasVLinge) March 8, 2023

Nori de gaze lacrimogene s-au revărsat pe bulevardul central Rustaveli din Tbilisi, unde se află Parlamentul, forţând cel puţin o parte dintre miile de manifestanţi să se îndepărteze.

Part-1: Protestors in the #Georgian capital #Tbilisi express anger over government policies.
(MUST WATCH) #Georgia #GeorgiaProtests #TbilisiProtests #viral #trending #fyp #explore #explorepage pic.twitter.com/hF5XKu4UX0

— Geo-Politico News✨ (@truestory24) March 8, 2023

Câteva zeci de persoane reuşiseră să treacă ceva mai devreme de gardul metalic improvizat la o anumită distanţă de Parlament, dar nu au dat semne că ar încerca să intre în clădire. Protestatarii au spart, totuşi, cel puţin un geam.

„Acum este (un) moment în care suntem atacaţi direct de guvern”, a declarat jurnalistul Mihail Gvadzabia, în vârstă de 24 de ani. „Este foarte clar că din ce în ce mai mulţi oameni îşi dau seama că acest lucru este înfricoşător şi că ar trebui să lupte pentru viitorul lor”, a comentat el.

„Nu putem lăsa ţara noastră să devină pro-rusă sau un stat rusesc sau nedemocratic. Nu avem altă opţiune. Fie Georgia este democratică, fie nu există Georgia. Vom învinge”, a declarat Vahtang Berikaşvili, un inginer de software în vârstă de 33 de ani.

Imagini de la proteste mai mici din oraşul Batumi, staţiune balneară de la Marea Neagră, a doua ca mărime din Georgia, au fost, de asemenea, distribuite online.

Ministerul de Interne a declarat că 77 de persoane au fost reţinute după protestele de marţi, care au început în momentul în care legislatorii au aprobat în primă lectură legea care impune ca orice organizaţie ce primeşte mai mult de 20% din finanţare din străinătate să se înregistreze ca „agent străin”,

 » Mai multe informații aici…