Politica de coeziune a UE: 160 de milioane euro pentru dezvoltarea infrastructurii de apă şi de ape uzate din judeţul Iaşi, România

Comisia European[ a aprobat o contribuţie de peste 160 de milioane de euro din Fondul de coeziune pentru extinderea şi îmbunătăţirea reţelelor de canalizare din judeţul Iaşi.

„Acest nou proiect major va îmbunătăţi accesul la apă şi la servicii de canalizare în judeţul Iaşi. Este un exemplu concret al modului în care politica de coeziune ameliorează viaţa cetăţenilor la faţa locului. Proiectul va îmbunătăţi sănătatea publică şi calitatea vieţii în rândul populaţiei acestui judeţ, prin acces la apă de băut curată şi prin colectarea şi tratarea adecvată a apelor uzate, ceea ce va duce la scăderea cantităţii de poluanţi din sol, din apele subterane şi din râuri”, a afirmat Elisa Ferreira, comisarul pentru coeziune şi reforme, potrivit comunicatului de presă al CE.

Prin acest proiect vor fi instalaţi 256 km de conducte principale şi 312 km de reţea de distribuţie pentru furnizarea apei.

De asemenea, vor fi construite 23 de instalaţii de tratare a apei, 43 de rezervoare de apă şi 50 de staţii de pompare, din care 43 vor fi situate în cadrul reţelei şi 7 în instalaţii de tratare. Astfel, vor construiţi şi 230 km de conducte de evacuare, 536 km de canalizări gravitaţionale şi 4 noi staţii de epurare a apelor uzate, mai indică sursa citată.

Această investiţie va contribui la respectarea de către România a Directivei UE privind epurarea apelor uzate urbane şi va crea noi locuri de muncă, în beneficiul tuturor grupurilor sociale din zonă.

Finalizarea proiectului integral este preconizată pentru 2026, acesta completând un proiect finanţat în perioada de programare 2007-2013.

Acest efort face parte dintr-un plan mai amplu de îmbunătăţire a infrastructurii de apă şi de ape uzate din întreaga Românie şi din judeţul Iaşi, mai indică sursa menţionată.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

 » Mai multe informații aici…