Inflația anuală în UE s-a triplat în 2022 comparativ cu 2021, la fel și în România

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a ajuns în 2022 la nivelul istoric de 9,2%, cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată, şi s-a triplat comparativ cu 2021, când valoarea anuală a fost de 2,9%, conform datelor publicate joi de Eurostat.

Comparativ cu 2021, inflaţia anuală a crescut în toate marile economii ale lumii, în SUA a ajuns la 8,7%, în Japonia a ajuns la 2,5%, iar China a urcat până la 2%.

Potrivit Eurostat, în cazul Uniunii Europene, cele mai mari creşteri de preţuri în 2022 au fost înregistrate la categoria locuinţe, apă, electricitate, gaze naturale şi alţi combustibili, cu o creştere medie de 18%. Urmează preţurile la transport care au înregistrat o creştere medie de 12,1%, în timp ce preţurile la alimente şi băuturi non-alcoolice au crescut cu 11,9%. Toate celelalte categorii de produse au înregistrat în 2022 creşteri cuprinse între 2% şi 8,1% exceptând preţul comunicaţiilor, care a scăzut cu 0,1%.

În 2022, în rândul statelor membre, cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei au fost înregistrate în Estonia (19,4%), Lituania (18,9 %) şi Letonia (17,2%).

În România, rata anuală a inflaţiei s-a triplat, de la 4,1% în 2021 până la 12% în 2022, notează Agerpres.

În perioada 2013-2021, indicele preţurilor de consum în UE a înregistrat o creştere de 20,1%, sau o creştere medie anuală de 2,1%. Comparativ, preţurile de consum au înregistrat o creştere medie anuală de 0,8% în Japonia, 2,3% în SUA şi 1,9% în China. În rândul statelor membre UE, Estonia (37,8 %), Ungaria (37,3%) şi Lituania (37%) au înregistrat cele mai mari creşteri ale indicelui preţurilor de consum între 2013 şi 2022.

 » Mai multe informații aici…