Volkswagen suspendă construirea unei fabrici de baterii în Europa de Est şi acordă prioritate unei instalaţii similare în America de Nord, după ce a estimat că ar putea primi 10 miliarde de euro sub formă de stimulente în SUA, raportează Financial Times.
Această decizie este cea mai recentă consecinţă a pachetului de subvenţii şi stimulente fiscale de 369 de miliarde de dolari pentru tehnologii ecologice, elaborat de Joe Biden, care atrage companiile europene în SUA.
Cel mai mare producător auto din Europa le-a spus săptămâna trecută oficialilor UE că se aşteaptă să obţină între 9 şi 10 miliarde de euro în subvenţii şi împrumuturi din partea legii preşedintelui american privind reducerea inflaţiei şi a altor programe americane pe durata de viaţă a fabricii, potrivit unor persoane care au participat la întâlnire.
VW „aştepta” să vadă cum va reacţiona UE la stimulentele oferite de Washington înainte de a merge mai departe cu planul de a construi o fabrică în Europa de Est, a declarat o persoană care cunoaşte direct procesul decizional la VW.
„Planurile din America de Nord au avansat mai repede decât se aşteptau oficialii şi au depăşit procesul de luare a deciziilor în Europa”, a declarat persoana în cauză.
Comisia Europeană, care va publica săptămâna viitoare o lege privind industria Net Zero ca parte a răspunsului său la sistemul ecologic american, caută să relaxeze normele privind ajutoarele de stat şi reevaluează dacă să desfăşoare subvenţii la nivelul UE. Însă un prim proiect prezentat săptămâna trecută nu a fost suficient, potrivit directorilor din industrie.
VW a declarat că nu a fost luată nicio decizie privind locaţiile uzinelor sale din America de Nord sau Europa şi că îşi menţine planul de a construi mai multe fabrici de celule în Europa. „Dar pentru asta avem nevoie de condiţiile-cadru potrivite. De aceea, aşteptăm să vedem ce va aduce aşa-numitul „Green Deal” al UE”, a declarat compania.
Producătorul de baterii Northvolt, care a participat, de asemenea, la reuniune, a sugerat că ar putea alege SUA în locul Germaniei atunci când va decide locaţia următoarei sale gigafabrici, dacă Bruxelles-ul nu oferă un sprijin mai concret, potrivit unor persoane direct implicate în discuţii. Northvolt a estimat că ar putea primi subvenţii de peste 8 miliarde de euro din partea SUA pentru o singură fabrică.