Schimbările climatice sunt o problemă urgentă, dar nu vor fi rezolvate cerându-le tuturor să devină vegetarieni – sau prin orice alte apeluri similare de reducere a consumului – a declarat Bill Gates la un eveniment recent din India.
„Vor deveni toţi indienii vegetarieni? Vor deveni toţi americanii vegetarieni? Nu aş vrea să mă bazez pe asta”, a spus Gates într-o discuţie cu Anant Goenka, directorul executiv al Indian Express Group, o companie media indiană.
Sistemele alimentare din lume sunt responsabile pentru aproximativ 35 la sută din totalul gazelor cu efect de seră antropogene globale, potrivit unui studiu din 2021 publicat în revista Nature Food, iar din această proporţie, 57 la sută se corelează cu alimentele de origine animală şi 29 la sută cu cele de origine vegetală.
„În cadrul misiunilor climatice, puteţi primi un şi „, a spus Gates, însă aceste argumente au o aplicabilitate limitată. În timp ce americanii ar putea folosi mai puţină energie decât o fac în prezent, a spus Gates, ar fi „complet nedrept” să le cerem oamenilor care trăiesc în India să continue să folosească aceeaşi cantitate de energie.
Recunoscând că este „o nebunie” să li se ceară consumatorilor să îşi reducă semnificativ nevoia de energie sau să elimine consumul de carne, nu înseamnă că Gates încurajează utilizarea frivolă şi excesivă a energiei, notează CNBC. Dar, schimbările climatice creează o nevoie mai mare de energie folosită în aerul condiţionat, a spus el, iar acest lucru va continua să crească. „Pe măsură ce India devine din ce în ce mai caldă, pariez că cererea de aer condiţionat va creşte vertiginos”, a spus Gates.
În prezent, Statele Unite „au de departe cea mai mare cantitate de aer condiţionat”, depăşind, de asemenea, ceea ce se cere în Europa, a spus Gates. Pe măsură ce se încălzeşte, utilizarea sporită a aerului condiţionat, mai ales dacă energia folosită pentru alimentarea aerului condiţionat generează emisii de gaze cu efect de seră, poate crea o „buclă de feedback pozitiv”, a spus Gates.
Gates a reiterat faptul că încălzirea globală se produce foarte încet, ceea ce o face mult diferită de o pandemie cu răspândire rapidă.
„Pur şi simplu se înrăutăţeşte uşor în fiecare an. Dar este una dintre problemele cele mai greu de rezolvat, deoarece economiile moderne de pe tot globul se bazează pe consumul intens energetic, iar peste 80% din aceste energii provin din arderea hidrocarburilor”, a spus Gates. Hidrocarburile sunt surse de energie bazate pe combustibili fosili, precum cărbunele sau petrolul.
Gates a spus că ţările bogate sunt responsabile în cea mai mare parte pentru încălzirea cauzată de emisii, dar că ţările cu venituri mici şi medii din apropierea Ecuatorului se confruntă cu cele mai multe daune. „Este o nedreptate incredibilă”, a spus Gates.