Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, s-a întâlnit, vineri, cu ministrul Afacerilor Interne din Republica Moldova, Ana Revenco, în contextul ameninţărilor de securitate din regiune.
”Am primit-o, la sediul NATO, pe Ana Revenco, ministrul Afacerilor Interne al Republicii Moldova. Am continuat dialogul politic constructiv după întâlnirea din cadrul Conferinţei de Securitate de la München”, a transmis, vineri, Mircea Geoană.
Secretarul adjunct al NATO, afirmă că ”Moldova se confruntă cu o propagandă rusă intensă şi un spectru extrem de larg de ameninţări hibride„.
”NATO, în deplin respect cu aranjamentele constituţionale ale Republicii Moldova, va continua cooperarea practică pentru întărirea rezilienţei instituţionale şi democratice a statului”, a mai transmis Mircea Geoană.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.