Papa Francisc, despre o posibilă vizită în Ucraina şi Rusia: „Voi merge în ambele locuri sau în niciunul”

Papa Francisc spune că este dispus să călătorească în Ucraina, care este atacată de Rusia, dar numai cu condiţia să poată călători şi la Moscova, relatează DPA.

„Voi merge în ambele locuri sau în niciunul”, a declarat şeful Bisericii Catolice într-un interviu publicat în ediţia de sâmbătă a ziarului argentinian La Nacion, citat de Agerpres.

Războiul din Ucraina nu poate fi încheiat decât prin dialog şi iniţiative concrete de pace, a mai spus el.

În vârstă de 86 de ani se gândea deja la o călătorie în cele două ţări în vara anului trecut. Şi la acea vreme a spus că ar dori să viziteze atât Kievul, cât şi Moscova.

Vaticanul a încercat de mult timp să joace un rol de mediator în conflict. În acest context, el a vorbit pentru La Nacion despre „dorinţa de a servi pacea”.

În interviu, Francisc a relatat cum, în a doua zi după lansarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina, i-a întrebat pe liderii ruşi dacă ar putea călători la Moscova. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a spus el, a refuzat cu mulţumiri la momentul respectiv.

Suveranul pontif şi-a reiterat consternarea faţă de război: „Războiul mă doare, asta vreau să spun. Războiul mă doare”.

În apariţiile sale publice şi în audienţele sale, el vorbeşte în mod regulat despre suferinţa ucrainenilor. Din motive diplomatice, însă, el nu menţionează Rusia.

Papa Francisc a acordat zilele acestea mai multe interviuri cu ocazia împlinirii, la 13 martie, a zece ani de pontificat.

Editor : A.P.

 » Mai multe informații aici…