Record: Vântul a bătut sâmbătă la Budapesta cu 117 km/h, aproape de viteza unui uragan

Capitala Ungariei a înregistrat sâmbătă un record în ceea ce priveşte puterea vântului, care a atins la rafală, pe Dealul Janos, viteza de 117 km/h, a anunţat Serviciul Naţional de Meteorologie.

Pe scara Saffir-Simpson a uraganelor, la o viteză a vântului de 119 km/h se poate vorbi despre un uragan de categoria 1, prin urmare recordul de sâmbătă de la Budapesta a fost foarte aproape de această forţă. 

Precedentul record al vitezei vântului în capitala Ungariei era de 99 de km/h şi s-a înregistrat în 2019, în suburbia Lágymányos.

O mare parte din Ungaria a fost vizată sâmbătă de o avertizare cod portocaliu de vânt. Din păcate, în ultima perioadă nu au căzut prea multe ploi în majoritatea regiunilor ţării, astfel că straturile superioare ale solului sunt uscate, mai ales în centrul şi nord-vestul ţării. Combinaţia dintre suprafaţa uscată a solului şi rafalele de vânt poate provoca cu uşurinţă furtuni de praf, arată serviciul meteorologic ungar.

O astfel de furtună a provocat, se pare, un accident grav sâmbătă, pe autostrada M1, la kilometrul 26, pe sensul de ieşire din capitala Ungariei. În condiţii de vizibilitate aproape zero, 42 de vehicule s-au ciocnit, iar 19 dintre ele au luat foc. Ca urmare a acestui eveniment, 36 de persoane au fost rănite, inclusiv trei cetăţeni români, dintre care unul este în stare gravă, potrivit MAE.

CITEȘTE ȘI UPDATE – Accident uriaş pe autostrada M1 din Ungaria, din cauza unei furtuni de praf. Au fost implicate 42 de vehicule, zeci de persoane sunt rănite – FOTO, VIDEO

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

 » Mai multe informații aici…