Şeful Wagner susţine că înaintează spre centrul oraşului Bahmut

BAHMUT | Scris de News.ro | astăzi, 20:43

Şeful companiei militare private Wagner, Evgheni Prigojin, a afirmat că luptătorii săi au făcut noi progrese în bătălia pentru oraşul Bahmut şi a postat sâmbătă un videoclip în care susţine că se află la aproximativ 1,2 kilometri de centrul administrativ al oraşului, relatează CNN.

„Vedeţi clădirea cu cinci etaje de unde vine fumul – clădirea administraţiei oraşului, centrul administrativ al oraşului. Este la un kilometru şi 200 de metri distanţă”, a spus Prigojin în înregistrarea video arătând în direcţia respectivă.

CNN precizează că a geolocalizat înregistrarea video şi pare să arate într-adevăr zona în care Prigojin a spus că se afla în acel moment.

„Acesta este locul în care Forţele Armate ale Ucrainei vor desfăşura o contraofensivă dinspre nord, este important pentru noi ca luptătorii să ne acopere flancurile”, a explicat Prigojin. „Dacă flancurile sunt acoperite, atunci totul este în ordine, dacă nu, atunci PMC Wagner va fi înconjurat, împreună cu ucrainenii care se află în interiorul Bahmutului”, a adăugat el.

Oraşul din Doneţk continuă să fie scena unora dintre cele mai aprige lupte între forţele ucrainene şi cele ruseşti.

Serhi Cerevati, purtătorul de cuvânt al Comandamentului estic al forţelor armate ucrainene, a declarat sâmbătă la televiziunea naţională că în ultimele 24 de ore, peste 20 de lupte între forţele ucrainene şi cele ruseşti au avut loc chiar pe teritoriul oraşului. Cerevati a mai spus că majoritatea grupurilor de asalt ruseşti sunt formate din luptători Wagner care sunt întăriţi de paraşutişti ruşi.

Potrivit Ministerului britanic al Apărării, forţele ruse au preluat acum controlul asupra celei mai mari părţi de est a oraşului, iar râul din centrul oraşului marchează linia frontului. Potrivit Londrei, forţele ucrainene încă deţin partea de vest a Bahmutului şi au îngreunat înaintarea trupelor ruse.

Pe de altă parte, potrivit TASS, forţele ruseşti au tăiat sau au luat în bătaia focului toate drumurile asfaltate către oraş, iar dezgheţurile care au început îngreunează serios aprovizionarea cu muniţii şi personal a ucrainenilor. 

CITEȘTE ȘI ISW: Forţele ruse câştigă teren în Bahmut. Mercenarii Wagner vizează combinatul AZOM din oraş, ceea ce este de natură să le provoace mari pierderi

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

 » Mai multe informații aici…