Ursula von der Leyen a fost primită de Joe Biden la Casa Albă. Cei doi lideri au decis să evite „concurenţa dăunătoare” în cursa pentru tranziţia către energie curată, având de contracarat un concurent comun: China

WASHINGTON | Scris de News.ro | astăzi, 02:02

Pe fondul fricţiunilor comerciale dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană, preşedintele Joe Biden şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au convenit vineri ca cele două părţi să evite o concurenţă dăunătoare în cursa pentru tranziţia energetică şi să lanseze negocieri pe tema mineralelor esenţiale utilizate pentru vehiculele electrice, conştienţi că trebuie să contracareze aceeaşi ameninţare – China, relatează AFP şi Reuters.

Preşedintele american a primit-o vineri pe Ursula von der Leyen la Casa Albă. Înainte de începerea întâlnirii lor bilaterale, Joe Biden a reamintit că i-a promis interlocutoarei sale o „nouă eră” în relaţia transatlantică, pusă la grea încercare de predecesorul său Donald Trump, şi a lăudat unitatea lor în faţa invaziei Rusiei în Ucraina.

Însă atunci când cei doi lideri au intrat în Biroul Oval, nu a existat nicio îndoială că subiectul principal al discuţiilor va fi legea americană pentru reducerea inflaţiei (IRA), un uriaş plan de ajutor în valoare de 430 de miliarde de dolari care oferă subvenţii masive pentru produsele fabricate în SUA şi care are ca scop abordarea crizei climatice şi promovarea energiei regenerabile. Planul susţine producţia autohtonă în special prin intermediul unor stimulente fiscale la achiziţionarea de vehicule electrice.

IRA îi nemulţumeşte însă pe europeni, care se tem că vor fi dezavantajaţi de subvenţiile americane, care vor deturna investiţiile din Europa către America, afectându-le economiile.

Pentru a tempera aceste temeri, cei doi lideri au promis, într-un comunicat comun transmis la finalul întâlnirii, să „înceapă imediat negocierile pentru un acord specific referitor la metalele strategice” necesare pentru tranziţia energetică. Practic, scopul europenilor este de a se asigura că mineralele extrase sau prelucrate în UE vor conta pentru scutirile fiscale acordate vehicule nepoluante în temeiul legii IRA.

Administraţia Biden a încercat să răspundă preocupărilor europene, menţinând în acelaşi timp principiile de bază ale legii, care, în momentul adoptării sale, a reprezentat o victorie politică internă majoră pentru Biden. În acelaşi timp, pficialii UE spun că aliaţii ar trebui să rămână uniţi şi să formeze un front comun împotriva unor ameninţări mai mari din partea Chinei.

„Acest tip de acord ar contribui la obiectivele noastre comune de a stimula producţia şi prelucrarea mineralelor şi de a extinde accesul la surse de minerale esenţiale, care să fie de lungă durată, de încredere şi fără abuzuri în domeniul legislaţiei muncii”, se spune în declaraţie. „Cooperarea este, de asemenea, necesară pentru a reduce dependenţele strategice nedorite în aceste lanţuri de aprovizionare şi pentru a ne asigura că acestea sunt diversificate şi dezvoltate cu parteneri de încredere”, arată documentul.

Luna trecută, Comisia Europeană şi-a prezentat planul industrial Green Deal ca răspuns la legea IRA din SUA, cu niveluri sporite de ajutor de stat pentru a ajuta Europa să concureze ca centru de producţie pentru produsele de tehnologie curată.

Biden a declarat că ideea de a stimula investiţiile şi de a asigura lanţurile de aprovizionare a stat la baza ambelor iniţiative.

 » Mai multe informații aici…