Legea pentru legalizarea tratamentului cu cannabis medicinal, discutată luni în Camera Deputaţilor / Iniţiator, fiica unei femei ucise de cancer: Este o şansă în plus / Ce spune profesorul al cărui raport a stat la baza votării legii în Anglia

Comisia de Sănătate a Camerei Deputaţilor va dezbate, luni, utilizarea cannabisului în scop medicinal, urmând a fi asculţaţi specialişti din mai multe domenii. Actul normativ, cunoscut sub numele de ”Legea Victoria, a fost iniţiat de Alexandra Cârstea, a cărei mamă – Victora – a murit în urmă cu mai mulţi ani din cauza cancerului. De atunci, Alexandra s-a luptat pentru aprobarea legii, dar s-a lovit de repetate amânări.

Alexandra Cârstea, preşedintele Asociaţiei Victoria, a explicat, pentru News.ro, că, luni, în Comisia de Sănătate a Camerei Deputaţilor vor fi invitaţi reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, DIICOT, dar şi ai altor instituţii şi se va discuta introducerea pe ordinea de zi a proiectului de lege pentru legalizarea tratamentului cu cannabis medicinal în România.

Actul normativ se numeşte Legea Victoria, iar Alexandra Cârstea este cea care a iniţiat proiectul. Victoria este numele mamei sale, răpusă de cancer în urmă cu mai mulţi ani, pacientă care, din cauza complicaţiilor, nu mai putea utiliza medicaţia clasică şi care ar fi avut nevoie de acest tip de tratament cu cannabis medicinal. Alexandra spune că politicienii români au amânat, timp de patru ani, aprobarea acestei legi care există deja în aproximativ 50 de alte ţări, printre care şi Germania, Marea Britanie, Grecia.

Alexandra Cârstea a avut în toţi aceşti patru ani mai multe întâlniri cu reprezentanţii mai multor instituţii de la noi şi a organizat două conferinţe ştiinţifice internaţionale pe această temă. A organizat cursuri online pentru medici, susţinute de profesorul Michael Barnes din Marea Britanie şi un medic specialist în terapia durerii din Malta şi face parte din 5 asociaţii europene care militează pentru cannabisul medicinal.

Renumitul neurolog Michael Barnes din Marea Britanie, care a şi realizat un raport medical cu dovezile utilizării medicale ale cannabisului, raport ce a stat la baza adoptării legii în Marea Britanie, cunoscut ca The Barnes Report, a explicat News.ro că mii de pacienţi primesc cannabis medicinal pentru durere sau alte afecţiuni precum epilepsia, scleroza multipla sau boala Crohn, în anumite stadii de boală şi la indicaţia precisă a medicului.

”Legea a fost depusă în iulie 2019 la câteva luni după ce a murit mama mea, doamna deputat Dumitrache a iniţiat proiectul de lege la care am lucrat împreună, la sfârşitul anului 2019 a trecut legea tacit de Senat şi de atunci se află la Camera Deputaţilor.   

În primul rând este foarte important de reţinut, cannabisul folosit în scop medical în primul rând nu se va fuma, de aici şi confuzia masivă cu utilizarea recreaţională. Aceasta nu are nicio legătură cu utilizarea medicală. Se va administra medical, sub formă de tincturi, uleiuri, capsule, creme, sau inhalat. Aceste prescripţii vor fi făcute de către medici care se vor specializa în acest domeniu, iar ulterior produsele se vor lua de la farmacie.

Pentru fiecare afecţiune în parte vor fi stabilite doze precise. În administarea medicală nu există efectul psihotic pe care ar putea să-l aibă în urma utilizării recreaţionale.

 » Mai multe informații aici…