Prahova va dispune de unul dintre cele mai moderne campusuri universitare din ţară, investiţia, în valoare de 150 milioane lei, urmând a fi realizată din fonduri nerambursabile, având ca perioadă de implementare data de 30 iunie 2026.
Consiliul Judeţean Prahova a depus un proiect pentru realizarea unui campus universitar, la Tătărani (4 kilometri de Ploieşti), care va include locuri de cazare, bază sportivă, locuri de relaxare şi agrement, laboratoare cu dotări ultramoderne şi clădiri administrative.
Este vorba despre proiectul “Consorţiu Academic Petroleum PH01CAMP”, depus spre finanţare în cadrul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) – Componenta C15: Educaţie, Reforma 4: Creearea unei rute profesionale complete pentru învăţământul tehnic superior, Investiţia 6 dezvoltarea a minimum 10 consorţii regionale şi dezvoltarea şi dotarea a minimum 10 campusuri profesionale integrate. Membrii consorţiului sunt UAT judeţul Prahova prin Consiliul Judeţean Prahova, în calitate de lider de proiect, Universitatea Petrol – Gaze Ploieşti, Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” Ploieşti şi compania OMV Petrom SA.
Obiectivele propuse în cadrul proiectului campusului cuprind: construire Corp Cămin Cazare, construire Bază Sportivă, construire Corp Activităti Didactice, Experimentale şi de Cercetare, construire Corp Administrativ, construire Corp Cantină, amenajarea de spaţii exterioare (jardiniere, vegetaţie, gazon şi dotări exterioare-mobilier, panouri informative).
Autorităţile sunt de părere că acest proiect de anvergură va contribui atât la dezvoltarea cadrului de formare profesională în campus şi în întreprinderile partenere, cât şi la valorificarea în parteneriat a resurselor. În plus, prin intermediul granturilor de care vor beneficia Consorţiile nou constituite vor fi disponibile măsuri de sprijin, pentru atragerea în special a elevilor şi studenţilor care au oportunităţi economice reduse şi care, datorită ofertei constând într-un parcurs flexibil şi continuu, vor putea să obţină o calificare şi acces la o instituţie de învăţământ superior.