PARIS | Scris de News.ro | astăzi, 11:36
Senatul francez a adoptat sâmbătă seară planul nepopular de reformă a pensiilor al preşedintelui Emmanuel Macron, în timp ce pe străzile din întreaga ţară francezii au ieşit în a şaptea zi de manifestaţii naţionale, care însă nu au fost de amploarea aşteptată, relatează Reuters şi AFP.
Într-un Senat dominat de centru-dreapta, 195 de membri ai camerei superioare a parlamentului francez au votat în favoarea textului de lege, a cărui măsură-cheie este creşterea vârstei de pensionare cu doi ani, la 64 de ani, în timp ce 112 de voturi au fost împotrivă.
Protestele şi grevele continue, care au afectat rafinăriile, transportul public şi colectarea gunoiului, au ca scop să facă presiuni asupra guvernului pentru a retrage proiectul de lege, despre care executivul spune că este esenţial pentru ca sistemul de pensii să nu intre în colaps.
Votul din Senat vine după zece zile de dezbateri aprinse, oferind guvernului un prim succes legislativ pentru acest text de lege foarte contestat.
Premierul Elisabeth Borne nu şi-a ascuns satisfacţia după acest vot. „Un pas important a fost făcut”, a declarat ea într-o declaraţie pentru AFP, convinsă că „există o majoritate” în parlament pentru adoptarea reformei.
Proiectul emblematic al celui de-al doilea mandat de cinci ani al lui Emmanuel Macron îşi va continua parcursul legislativ şi se apropie de o săptămână decisivă. Un vot crucial este aşteptat joi în Adunarea Naţională, camera inferioară a Parlamentului.
Senatul şi-a încheiat cursa contracronometru cu o zi înainte de termenul-limită, care era duminică la miezul nopţii, în conformitate cu articolul din Constituţie folosit de guvern pentru a limita timpul dezbaterilor legislative. „În sfârşit, am ajuns aici!”, a exclamat şeful grupului senatorilor de dreapta Les Républicains, Bruno Retailleau, care i-a cerut ministrului muncii, Olivier Dussopt, să transmită un mesaj preşedintelui Emmanuel Macron. „Noi votăm pentru reformă, dar nu votăm (pentru) el”.
În tabăra de stânga, senatorul socialist Monique Lubin a denunţat o reformă „brutală”. „Este o zi neagră pentru toţi angajaţii din această ţară”, a comentat ea. În februarie, avalanşa de amendamente depuse de alianţa de stânga (Nupes) împiedicase Adunarea Naţională să se pronunţe asupra acestei reforme contestate din toate părţile. Adunarea nu a reuşit nici măcar să examineze articolul 7, care se află în centrul proiectului şi care prevede prelungirea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani.
În Senat, stânga radicală nu are niciun reprezentant ales.
Acum, după ce Senatul a adoptat proiectul de lege, acesta va fi examinat de o comisie mixtă formată din parlamentari din Camera inferioară şi Camera superioară, ceea ce se va întâmpla probabil miercuri. În cazul în care comisia ajunge la un acord asupra textului, este probabil ca joi să aibă loc un vot final în ambele camere, dar rezultatul acestuia pare încă incert în camera inferioară, Adunarea Naţională, unde partidul lui Macron are nevoie de voturile aliaţilor de dreapta pentru a obţine majoritatea.