BUDAPESTA | Scris de News.ro | ieri, 19:01
Peste 30 de persoane au fost rănite, sâmbătă, după ce zeci de maşini s-au ciocnit, iar unele au luat foc pe autostrada M1 din Ungaria, din cauza unei furtuni de praf care a redus brusc vizibilitatea, relatează hirado.hu.
CITEȘTE ȘI MAE: Din primele informaţii, în accidentul din Ungaria au fost implicaţi şi trei cetăţeni români, unul fiind grav rănit
UPDATE – Poliţia anunţă că accidentul s-a produs în jurul orei 14:25 şi în total cinci camioane şi 37 de autoturisme s-au ciocnit pe tronsonul kilometrului 26 al autostrăzii M1, pe sensul de ieşire din Budapesta.
Potrivit datelor preliminare, în urma accidentului au ars 19 vehicule, iar în total 36 de persoane au fost rănite, dintre care o persoană a suferit leziuni care îi pun viaţa în pericol, iar 13 persoane au suferit răni grave.
Foto: police.hu
Poliţia a închis autostrada M1 în ambele sensuri.
Un şofer de camion a surprins imagini la scurt timp de la producerea accidentului:
Foto: politce.hu
ŞTIREA INIŢIALĂ:
Coliziunea în lanţ, în care au fost implicate 43 de vehicule, a avut loc în zona localităţii Many, din centrul Ungariei, potrivit hirado.hu.
Cel puţin 25-30 de persoane au fost rănite după ce mai multe maşini şi un camion s-au ciocnit. Mai multe dintre maşini au luat foc. Accidentul a fost cauzat de o furtună de praf care a redus vizibilitatea la aproape zero. Un camion ar fi deviat de pe sensul în care mergea şi ar fi intrat pe sens opus, ciocnindu-se de maşini.
CITEȘTE ȘI Record: Vântul a bătut sâmbătă la Budapesta cu 117 km/h, aproape de viteza unui uragan
Pompierii, poliţia şi ambulanţele au fost trimise la faţa locului în număr mare, de asemenea mai multe elicoptere.
Treizeci şi două de autoturisme, cinci camionete şi şase camioane au fost implicate în accidentul produs pe autostrada M1 în zona Mány, la kilometrul 30, în direcţia Győr.
Dintre cele 43 de vehicule, 19 autoturisme, o furgonetă şi cabina şoferului unui camion au fost complet cuprinse de flăcări.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.