Gabriel Albu, Managing Partner Albu Morar şi Daniel Morar, Senior Partner Albu Morar
Obligaţia de a sesiza autorităţile judiciare în cazul descoperirii anumitor fapte penale se regăseşte în numeroase acte normative, de la Codul penal până la legi speciale, care incriminează nesocotirea unei astfel de obligaţii.
Dificultatea luării unor decizii cu privire la aceste obligaţii legale rezultă inclusiv din faptul că ele nu pot fi înlăturate, limitate sau considerate ca fiind executate, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege. Totodată, obligaţiile pot exista la nivel personal, pentru orice persoană care află despre săvârşirea unei fapte de natură penală, dar şi colectiv, la nivelul organelor de conducere, audit, supraveghere a unor entităţi corporative.
Obligaţia de sesizare a unor conduite reproşabile din perspectiva socială poate veni în direct conflict cu obligaţia de a nu induce în eroare organele judiciare, ambele conduite putând fi pedepsibile prin mijloace de drept penal. În plus, caracterul deja amplu, dar şi în continuă expansiune (fie ca urmare a voinţei legiuitorului, fie prin interpretări de practică dată normelor incriminatorii) a obligaţiilor existente impun necesitatea consultării unor avocaţi de specialitate, care să reacţioneze la situaţia concretă.
Omisiunile funcţionarilor (nu doar publici, ci în multe cazuri şi privaţi) în legătură cu faptele penale săvârşite în context de serviciu
Această ipoteză normează o obligaţie care este sancţionată prin infracţiunea de omisiune a sesizării. La o primă vedere, aceasta s-ar adresa doar funcţionarilor publici, astfel cum indică şi textul.
Cu toate acestea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curtea Constituţională au inclus în această categorie şi o serie de funcţionari esenţialmente privaţi, respectiv persoanele care lucrează în bănci cu capital integral privat şi funcţionari din cadrul unor companii ce activează în domeniul energiei. Aceste decizii au avut la bază argumentul că activităţile se derulează pe pieţe reglementate (piaţa bancară şi piaţa energiei electrice), fiind activităţi de interes public care sunt supravegheate de autorităţi publice, respectiv Banca Naţională a României şi Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei.
În lumina considerentelor expuse, este de luat în discuţie dacă sub incidenţa normei incriminatorii şi pot intra şi alţi angajaţi ai unor companii care funcţionează pe alte pieţe reglementate, asemenea pieţelor supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, cum este piaţa de asigurări, sau cum ar fi activităţile reglementate de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, sau altele asemenea.
Omisiunea sesizării se referă la nedenunţarea acelor fapte penale în legătură cu serviciul. O parte din doctrina şi practica judiciară înfăţişează existenţa acestei obligaţii numai în situaţia în care faptele care nu au fost semnalate sunt infracţiuni de serviciu (de ex. delapidarea, dezvăluirea de informaţii secrete sau nepublice, abuzul în serviciu), infracţiuni comise împotriva intereselor sau bunurilor instituţiei publice, infracţiuni de corupţie. Pe de altă parte, organele judiciare nu par că sunt convinse că trebuie să evite situaţiile funcţionarilor care au tăcut atunci când au descoperit alte tipuri de infracţiuni săvârşite la locul de muncă (banale furturi,