Papa Francisc consideră că al Treilea Război Mondial este deja în plină desfăşurare, a început pe bucăţele, dar acum toate marile puteri sunt prinse în el, iar câmpul de luptă este Ucraina, care a devenit o piaţă de armament şi un loc de manifestare a intereselor imperiale de pretutindeni. Suveranul Pontif a făcut aceste consideraţii într-un interviu difuzat duminică de televiziunea publică elveţiană de limbă italiană, cu ocazia a 10 ani de pontificat.
„Pentru mine, războiul este o crimă, este greşit. Gândiţi-vă că în puţin peste o sută de ani, au fost trei războaie mondiale: ’14-’18, ’39-’45 şi acesta, care este un război mondial. A început pe bucăţele şi acum nimeni nu poate spune că nu este mondial. Pentru că marile puteri sunt toate implicate. Iar câmpul de luptă este Ucraina. Toată lumea se luptă acolo”, a declarat Papa Francisc în interviul pentru RSI.
Papa Francisc spune că războiul este şi un câmp de testare a armelor noi, de care profită industria de armament.
„Asta ne aduce în minte şi industria de armament, nu-i aşa? Marea industrie. Un expert mi-a spus: dacă timp de un an nu s-ar mai produce arme, problema foametei în lume ar fi rezolvată. Este o piaţă. Se fac războaie, se vând arme vechi, se testează altele noi… Acum două luni se vorbea de o dronă ciudată, se testau… se testau arme noi. Se testează. Pentru asta sunt războaiele, pentru a testa armamentul”, a arătat suveranul pontif.
El a explicat că interesele unui război sunt în primul rând financiare. „Există interese. Cel mai mare duşman al omului sunt buzunarele. Diavolul intră prin buzunare. Întotdeauna m-a frapat când Iisus spune că nu poţi sluji la doi stăpâni. Ori îl slujeşti pe Dumnezeu, ori, mă aşteptam să spună, îl slujeşti pe diavol. Dar nu spune diavolul. Spune că ori îl slujeşti pe Dumnezeu, ori banul. Este curios. Iisus demonizează folosirea greşită a banilor. Când o persoană nu ştie să folosească bine banii – pentru educaţie, pentru familie, pentru a-i ajuta pe alţii – şi îi foloseşte în mod egoist, sfârşeşte rău, sfârşeşte fără Dumnezeu, departe de Dumnezeu, cu un Dumnezeu care este buzunarul lui”, a spus Sfântul Părinte.
Întrebat în mod specific dacă chiar şi actualul conflict mondial are o astfel de motivaţie, Papa Francisc a răspuns fără echivoc: „Da, vedeţi, întotdeauna este ceva de pus (în buzunar – n.r.)”.
PAPA FRANCISC, DISPUS SĂ SE ÎNTÂLNEASCĂ CU PUTIN
Papa Francisc, care înainte de conflictul din Ucraina s-a întâlnit de mai multe ori cu Vladimir Putin, a fost întrebat ce i-ar spune astăzi liderului rus, dacă s-ar întâlni cu el.
„Aş vorbi cu el la fel de clar cum vorbesc în public. Este un om educat. M-am oferit să merg la el. În a doua zi a războiului m-am dus la Ambasada rusă de la Sfântul Scaun pentru a spune că sunt dispus să merg la Moscova, dacă Putin îmi oferă o fereastră de negociere.