Papa Francisc a oferit un interviu la 10 ani de când a fost ales Papă.
Interviul a fost acordat pentru IlFattoCotidiano și tradus de Rador:
Reporter: Sanctitate, acum zece ani, pe 13 martie 2013, aţi fost ales Papă. Care este bilanţul dumneavoastră?
Papa Francisc: Dumnezeu va face bilanţul, când va vrea. El însuşi ne-a spus cum îl va face în capitolul 25 din Evanghelia după Matei: „Mi-a fost foame şi mi-aţi dat să mănânc, mi-a fost sete şi mi-aţi dat să beau, am fost străin şi m-aţi primit, am fost gol şi m-aţi îmbrăcat, am fost bolnav şi m-aţi consultat, am fost în închisoare şi aţi venit să mă vizitaţi”. Biserica nu este o companie, dar nici un ONG, iar Papa nu este un administrator delegat, căruia la sfârşitul anului trebuie să îi iasă socotelile. Biserica este a Domnului! Nouă ni se cere pur şi simplu să-i ascultăm cu umilinţă voinţa şi să o punem în practică. Poate părea o sarcină foarte simplă, dar nu este. Trebuie să fii în sintonie cu Domnul, nu cu lumea.
Reporter: Dar trebuie să vă fi gândit la un program de guvernare, când aţi fost ales.
Papa Francisc: M-am gândit adesea la un pasaj din omilia pe care a ţinut-o Papa Benedict al XVI-lea la slujba de deschidere a Pontificatului său, în 24 aprilie 2005: „În acest moment, nu am nevoie să prezint un program de guvernare”, apoi, a adăugat: „Adevăratul meu program de guvernare este să nu fac voinţa mea, să nu-mi urmăresc propriile idei, ci să ascult, împreună cu toată Biserica, cuvântul şi voinţa Domnului şi să mă las călăuzit de El, pentru ca El însuşi să fie cel care conduce Biserica în acest ceas al istoriei noastre”.
Reporter: Congregaţiile generale ceruseră, însă, noului Papă un Pontificat de reforme.
Papa Francisc: Am participat la congregaţiile generale din 2005, după moartea Sfântului Ioan Paul al II-lea, şi în 2013, după demisia lui Benedict al XVI-lea. Au fost două mari momente de graţie, de evoluţie pentru noi toţi. Două ocazii importante pentru a discuta despre starea de sănătate a Bisericii, în special asupra problemelor de înfruntat. Au fost descrise două scenarii foarte diferite. În timpul congregaţiilor generale din 2013, noi toţi, inclusiv eu, am făcut cereri foarte concrete celui care urma să fie ales. Personal, eram foarte senin. Cu haine puţine, strictul necesar, şi pentru că de când Sfântul Ioan Paul al II-lea m-a numit cardinal, în consistoriul din 2001, am lăsat întotdeauna la Roma atât sutana de preot, cât şi pe cea roşie, pe care o foloseam când mergeam la Vatican, ca să nu să trebuiască să le port mereu cu mine în călătorii. Îmi făcusem valiza, gândindu-mă că mă voi întoarce la Buenos Aires, la timp pentru Săptămâna Mare. Şi, în schimb, biletul meu de întoarcere a fost rupt de fraţii mei cardinali. Ceea ce am făcut în aceşti zece ani a fost să concretizez cererile congregaţiilor generale.