Kelemen Hunor, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni: Guvernarea înseamnă nu numai libertatea de a avea un cuvânt de spus, ci mai ales oportunitatea şi responsabilitatea de a servi cauza maghiarilor cu mijloacele pe care le avem la dispoziţie

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a vorbit, miercuri, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni despre vremurile complicate pe care le trăim, fără să ne fi aşteptat la asta, având un război la graniţă. Kelemen Hunor s-a referit la libertate, pace şi consens şi a afirmat că toate sunt necesare pentru viitor. ”Guvernarea înseamnă nu numai libertatea de a avea un cuvânt de spus, ci mai ales oportunitatea şi responsabilitatea de a servi cauza maghiarilor cu mijloacele pe care le avem la dispoziţie”, a transmis liderul UDMR.

Kelemen Hunor a afirmat, miercuri, Miercurea Ciuc, cu ocazia Zilei Maghiarilor de Preturindeni, că se sărbătoreşte nu doar cea de-a 175-a aniversare a Revoluţiei de la 1848, care este sărbătoarea maghiarilor de pretutindeni, ci şi cea de-a 200-a aniversare a naşterii lui Sándor Petőfi.

”Astăzi, aici, în Miercurea Ciuc, sărbătorim, de asemenea, cea de-a 400-a aniversare a Cetăţii Mikó. Probabil că acest lucru nu înseamnă prea mult pentru maghiarii din lume, dar pentru noi, pentru cei din Miercurea Ciuc şi, poate fără să exagerez, pot spune că pentru întregul Ţinut Secuiesc, Cetatea Mikó este un loc istoric important. Da, astăzi, aici, la Miercurea Ciuc, în umbra Cetăţii Mikó, veche de 400 de ani, sărbătorim libertatea, Revoluţia din ’48, dar sărbătorim şi ceea ce o astfel de cetate a simbolizat întotdeauna: siguranţa”, a afirmat Kelemen Hunor, în discursul său.

Aceata s-a referit la idealurile maghiarilor.

”Stimaţi prieteni iubitori ai libertăţii!

Există în viaţa noastră idei, idealuri constante, a căror semnificaţie şi conţinut nu se schimbă în mod semnificativ. Ideea de libertate nu este diferită astăzi de cea de acum 175 de ani. Nici dorinţa de a fi în siguranţă nu s-a schimbat de-a lungul generaţiilor.

Atunci când sărbătorim 15 martie oriunde în lume, de la Cârţa la Budapesta şi până în oraşul Kossuth din Wisconsin, ne amintim, în primul rând, de eroii luptei maghiare pentru libertate. Ei sunt, mai presus de toate, eroii noştri! Eroii maghiarilor!

Libertatea este universală, bineînţeles – nici nu poate fi altfel. Ea aparţine tuturor, tuturor popoarelor, tuturor comunităţilor şi tuturor oamenilor”, a afirmat Kelemen Hunor.

Potrivit acestuia, ”atâta timp cât există oameni care nu sunt liberi, există comunităţi care nu sunt libere, nici libertatea celorlalţi nu va fi completă şi nu va fi fără cusur”.

”Eu obişnuiesc să le spun şi concetăţenilor mei români: libertatea nu este ca un bun material, ea poate fi împărţită şi totuşi nu se termină, nu rămânem cu mai puţin. De fapt, cu cât mai mulţi oameni o au, cu atât mai multă libertate va fi. Prin urmare, dacă noi, maghiarii din Transilvania, suntem liberi să ne decidem propriul destin, asta nu înseamnă că românii vor avea mai puţină libertate. Nici subsidiaritatea nu ia, ci dimpotrivă, dă.

La fel e şi cu siguranţa. Faptul că eu pot să-mi trăiesc viaţa în siguranţă, că sunt liber să decid asupra identităţii mele, iar aceasta rămâne sigură, nu înseamnă că trebuie să iau poporului român nici libertatea,

 » Mai multe informații aici…