De la 1 aprilie cresc ratele pentru cel puțin 450.000 de români

IRCC va crește din nou de la 1 aprilie, iar ratele românilor care au credite bazate pe această dobândă vor crește. În prezent, se aplică valoarea IRCC aferentă trimestrului 3 din 2022 (perioada iulie-septembrie), de 5,71%.

Valoarea de la 1 aprilie va fi de 5,98%. Aceasta va fi a șasea creștere consecutivă înregistrată de IRCC.

În România, în septembrie 2022 existau aproximativ 450.000 de persoane care aveau credite legate de IRCC, potrivit Economica.net. Totodată, având în vedere că în septembrie și la începutul lunii octombrie 2022 ROBOR s-a aflat în jurul valorii de 8%, există mari șanse ca numărul românilor cu credite legate de IRCC să fi crescut.

Indicele IRCC este de două feluri, zilnic și trimestrial. IRCC zilnic se calculează de BNR în fiecare zi și reprezintă media ponderată (cu volumele tranzacțiilor) a ratelor de dobândă ale tranzacțiilor de pe piața monetară interbancară. IRCC trimestrial, cel folosit la credite, se stabilește drept media aritmetică a valorilor IRCC zilnice comunicate pentru trimestrul anterior (se iau in considerare toate zilele lucrătoare din trimestru), urmând a se aplica de fiecare instituție de credit pentru trimestrul următor.

BNR urmează să publice pe 31 martie (ultima zi lucrătoare a trimestrului) noua valoare IRCC, aferentă trimestrului al patrulea din 2022. Potrivit cursbnr.ro, valoarea este de 5,98%. În perioada octombrie-decembrie 2022, valoarea zilnică maximă a IRCC a fost de 7,06%, în timp ce valoarea minimă a fost de 5,32%.

IRCC a înlocuit ROBOR și s-a aplicat creditelor de consum luate de români după mai 2019. Prima valoare trimestrială comunicată de BNR a fost de 2,36%, aferentă trimestrului al patrulea din 2018.

ROBOR la 3 luni a avut astăzi o valoare de 6,85%, în scădere față de ziua precedentă și în linie cu evoluția din ultimele luni. În prima zi din 2023 când a fost publicat (2 ianuarie), indicele avea o valoare de 7,56% pe an. A urmat o scădere lentă, însă continuă. ROBOR la 6 luni a coborât la nivelul de 7,19% pe an, în timp ce ROBOR la 12 luni a scăzut la 7,56% pe an.

Editor : Vlad Mironescu

 » Mai multe informații aici…