Mandatul de arestare împotriva lui Putin nu va expira după încheierea războiului din Ucraina, spune procurorul CPI

Mandatul de arestare pe numele președintelui Vladimir Putin nu va expira atunci când războiul din Ucraina se va încheia, a declarat luni procurorul Curții Penale Internaționale (CPI), Karim Khan, potrivit The Guardian.

„Nu există un termen de prescripție pentru crimele de război. Acesta este unul dintre principiile de la Nürnberg, iar indivizii – oriunde s-ar afla în lume – trebuie să realizeze că legea este prezentă și că există responsabilități care vin odată cu autoritatea”, a declarat Khan pentru BBC.

Mandatul de arestare pentru Putin și pentru comisarul său pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova, va rămâne pentru tot restul vieții lor „dacă nu se vor prezenta în fața judecătorilor independenți ai tribunalului și dacă judecătorii, pe fond, vor decide să respingă un caz”, a spus el.

Khan a participat luni la o întâlnire a miniștrilor de justiție pentru a cere bani suplimentari pentru a urmări crimele de război rusești în Ucraina, inclusiv potențiala urmărire penală a lui Putin pentru că a ordonat răpirea copiilor ucraineni.

„Este într-adevăr o ocazie foarte tristă și o ocazie foarte sumbră că, pentru prima dată, judecătorii curții penale internaționale, ai oricărei instanțe, au considerat că este necesar să emită mandate împotriva unui lider și a unor înalți oficiali de stat dintr-un membru permanent al consiliul de securitate (ONU)”, a afirmat acesta.

Un complet de judecători a convenit vineri că există „motive rezonabile” pentru a crede că Putin și comisarul său pentru drepturile copiilor, Maria Lvova-Belova, poartă responsabilitatea pentru „deportarea ilegală” a copiilor ucraineni .

Într-o declarație de vineri, Khan a spus că incidentele identificate de biroul său au inclus „deportarea a sute de copii luați din orfelinate și centre de îngrijire a copiilor”.

Mulți dintre copii au fost puși spre adopție în Rusia , a spus el, adăugând că Putin a emis un decret prin care se accelerează acordarea cetățeniei ruse copiilor, făcându-i mai ușor de adoptat.

„Zic să repatriezi copiii, să înapoiezi copiii, să reunești copiii. Dacă există vreo aparență de adevăr în afirmațiile că acest lucru este de dragul copiilor, în loc să le oferiți un pașaport străin, returnați-i în țările de naționalitate”, a afirmat Khan, luni, la Londra.

Editor : I.C

 » Mai multe informații aici…