Simulările pentru Evaluarea Naţională încep luni

Scris de News.ro | astăzi, 07:17

Probele simulărilor pentru Evaluarea Naţională încep luni, fiind destinate elevilor de clasa a Vlll-a. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8.30 iar probele încep la ora 9.00 Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de 2 ore. Rezultatele obţinute de elevi la simulare nu se trec în catalog, ci sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care acestea s-au desfăşurat, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare în perspectiva examenelor din vară.

Potrivit Ministerului Educaţiei, ”probele încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Disciplinele la Evaluare Naţională sunt limba şi literatura română, matematică şi limba şi literatura maternă (pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă), zilele de examen fiind 20, 21 şi 22 martie, iar în 29 martie urmează să fie anunţate rezultatele.

Subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor şi competenţelor asociate acestora, conform programelor. 

Pentru simularea de Evaluare Naţională la clasa a VIII a, subiectele sunt redactate sub forma unei broşuri care se tipăreşte faţă-verso, aşa cum este transmisă de Centrul Naţional pentru Politici în Educaţie şi Evaluare. Elevii pot solicita pagini suplimentare, dacă este cazul.

Obiectivele simulării sunt, potrivit ministerului, ”familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen real & optimizarea rezultatelor obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale/liceale

Ministerul Educaţiei mai precizează că rezultatele obţinute de elevi la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care acestea s-au desfăşurat, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare în perspectiva examenelor din vară. 

Rezultatele obţinute la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog. Totuşi, în situaţiile excepţionale în care se doreşte consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesaţi, mai precizează ministerul. 

Examenele de Evaluare naţională încep în 19 iunie.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

 » Mai multe informații aici…