Voucherele de vacanţă ar putea fi date şi pentru angajaţii din privat, la fel cum beneficiază şi angajaţii din privat, tot din bugetul de stat. Proiectul legislativ prevede că acest beneficiu ar intra în vigoare din 2024, care este şi an electoral. Efortul bugetar ar fi de 6 miliarde lei pe an.
♦ Proiectul legislativ prevede un efort bugetar de 6 miliarde lei anual, având în vedere că angajaţii din privat vor beneficia de 1.450 lei pe an.
Voucherele de vacanţă ar putea fi date şi pentru angajaţii din privat, la fel cum beneficiază şi angajaţii din privat, tot din bugetul de stat. Proiectul legislativ prevede că acest beneficiu ar intra în vigoare din 2024, care este şi an electoral. Efortul bugetar ar fi de 6 miliarde lei pe an.
Adrian Benţa, consultant fiscal, este de părere că o astfel de lege ar fi o cheltuială în plus, însă este o măsură justă pentru angajaţii din privat care nu beneficiază de astfel de vouchere, ca cei de la stat, deşi plătesc contribuţii la stat. „Va fi un efort bugetar, va trebui găsită o sursă de finanţare pe lângă deficitul bugetar enorm. Totuşi, din punct de vedere social, este o măsură justă pentru că trebuie să recompenseze şi acei salariaţi care lucrează în privat şi suportă salariile celor de la stat, dar deja beneficiază de astfel de vouchere. E o lege populistă, care pregăteşte următoarele alegeri, dar, uneori, şi aceste legi populiste au efecte benefice“, spune Adrian Benţa.
În expunerea de motive a proiectului de lege se arată faptul că „efortul bugetar pentru acordarea de vouchere de vacanţă celor circa 4,2 milioane de salariaţi din sectorul privat este de circa 6,09 miliarde lei“. Cu toate acestea, conform datelor INS, în România există aproape 3,8 milioane de salariaţi, pe când 4,2 este numărul contractelor de muncă. În lege nu este precizat dacă beneficiul va fi dat pe fiecare contract sau pe fiecare angajat.
Se estimează 6 mld. lei în plus în turism
♦ Cei 6 miliarde de lei ar ajunge în economia locală, iar piaţa turistică, formată din agenţii de turism, hoteluri şi restaurante, ar creşte.
♦ În 2021, ultimul an pentru care există date, agenţiile de turism, hotelurile şi restaurantele au avut venituri totale de 27 miliarde de lei, conform datelor Registrului Comerţului. Cu o astfel de măsură, afacerile operatorilor din turism ar ajunge la peste 33 miliarde lei.
„Efectul global este unul pozitiv, deoarece din această sumă iniţiatorii estimează că aproximativ 60%-65% se va întoarce la bugetul de stat sub formă de TVA, taxe, impozit pe salarii, impozit pe profit“, se mai arată în proiectul de lege.
Reprezentanţii din turism susţin că o astfel de lege vine să contribuie la dezvoltarea turismului local prin stimularea românilor a de a călători mai mult în ţară.
„Voucherele de vacanţă reprezintă unul dintre cele mai importante instrumente de stimulare a turismului intern. Se întorc impozite,