China şi Rusia au „obiective comune”, i-a transmis Xi Jinping lui Putin

China şi Rusia au „obiective comune”, a afirmat, luni, preşedintele Xi Jinping, cu ocazia întrevederii de la Moscova cu omologul său rus, Vladimir Putin, informează postul de televiziune CNN.

„Este adevărat că ambele ţări împărtăşesc aceleaşi sau unele obiective comune. Am depus eforturi pentru prosperitatea ţărilor noastre, putem coopera şi colabora pentru atingerea obiectivelor”, a declarat Xi Jinping, cu ocazia întâlnirii de la Kremlin.

„Sunt foarte bucuros să pot vizita din nou Rusia, la invitaţia dumneavoastră. Rusie este prima ţară vizitată după realegerea mea în funcţia de preşedinte”, a subliniat Xi Jinping.

Liderul chinez a declarat că susţine realegerea preşedintelui Vladimir Putin în 2024 şi că „apreciază foarte mult” relaţiile cu Rusia.

Conform agenţiilor de presă ruse, citate de cotidianul Le Monde, preşedinţii Vladimir Putin şi Xi Jinping au luni o întâlnire informală, înaintea întrevederii oficiale programate marţi. „În ultimii ani, China a făcut un uriaş pas înainte. Acest lucru generează interes în întreaga lume, dar, din nefericire, generează şi invidie”, a declarat Vladimir Putin, conform CNN, notând „progresele în relaţiile bileterale” înregistrate în ultimii zece ani. Liderul de la Kremlin a declarat că s-a familiarizat cu sugestiile Beijingului privind soluţionarea crizei din Ucraina. „Noi suntem pregătiţi permanent pentru negocieri, vom discuta despre toate aceste chestiuni, inclusiv despre sugestiile dumnevoastră”, i-a spus Putin lui Xi Jinping.

Administraţia Chinei a îndemnat Ucraina şi Rusia să iniţieze urgent negocieri de pace, avertizând că există riscul escaladării conflictului militar, care ar putea scăpa de sub control. Qin Gang, ministrul chinez de Externe, a discutat prin telefon, săptămâna trecută, cu omologul său ucrainean, Dmitro Kuleba.

Ministerul chinez de Externe a prezentat recent un proiect privind un „plan de pace” între Kiev şi Moscova. Beijingul a propus un armistiţiu durabil şi negocieri de pace, prin susţinerea principiului respectării „suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale”. În acelaşi timp, China a insistat pentru tratarea cu seriozitate a „intereselor legitime de securitate ale tuturor naţiunilor”, sugerând susţinere pentru argumentaţia Rusiei privind obţinerea de garanţii de securitate din partea Statelor Unite şi NATO. „Toate părţile ar trebui să susţină Rusia şi Ucraina spre o singură direcţie, ajungerea la un armistiţiu complet. Toate părţile trebuie să rămână raţionale, să demonstreze reţinere şi să evite amplificarea conflictului, înrăutăţirea crizei sau chiar ieşirea conflictului de sub control”, a subliniat Ministerul de Externe de la Beijing, insistând pentru eforturi de evitare a unui conflict nuclear.

Deşi a salutat iniţiativa de pace avansată de China, Rusia a insistat pentru recunoaşterea anexării regiunilor din sud-estul Ucrainei, în timp ce Ucraina a condiţionat orice armistiţiu între armata ucraineană şi forţele militare ruse de revenirea la frontierele Ucrainei din anul 1991. Naţiunile Unite au salutat iniţiativa de pace a Chinei, catalogând-o drept o „contribuţie importantă”.

 » Mai multe informații aici…