„Ruşii au făcut totul pentru a ne distruge din punct de vedere psihologic, dar nu au reuşit”, au declarat doi militari ucraineni din regimentul Azov, care au relatat experienţa lor de aproape un an în captivitate în Rusia, situaţie în care se află în continuare 700 dintre tovarăşii lor de arme din Mariupol. Aceștia au petrecut luni de zile fără să vadă lumina soarelui și compară experiența trăită în mâinile rușilor cu cea a supravieţuitorilor lagărelor de concentrare naziste din cel de-al Doilea Război Mondial.
„Este greu pentru o persoană civilizată să-şi imagineze că se poate întâmpla aşa ceva în secolul al XXI-lea”, spune Sviatoslav Sirîi, în vârstă de 27 de ani, cunoscut sub pseudonimul „Brave”.
Singura comparaţie pe care o poate evoca artileristul ucrainean este experienţa supravieţuitorilor lagărelor de concentrare naziste din cel de-al Doilea Război Mondial sau represiunile din timpurile sovietice.
„Am citit o carte scrisă de un prizonier evreu într-unul dintre aceste lagăre şi mi s-a părut că, dincolo de unele diferenţe evidente, multe metode de violenţă fizică şi psihologică sunt izbitor de asemănătoare”, a spus el.
Izolare totală și tortură
Sirîi a fost luat prizonier după ce i s-a ordonat ca, împreună cu alţi 2.500 de militari ucraineni, să abandoneze oţelăria Azovstal din Mariupol, punând capăt asediului de aproape trei luni asupra acestui oraş de coastă din sud-estul Ucrainei, port la Marea Azov, din regiunea Doneţk
Atât el, cât şi Valeri Petrenko, cunoscut sub pseudonimul de „Teivaz”, se aşteptau să petreacă câteva luni în captivitate, după care să fi urmat un schimb de prizonieri.
Cu toate acestea, au suferit „o captivitate cruntă, în izolare totală şi tortură”, mai întâi în lagărul de prizonieri din Olenivka şi mai târziu într-un centru de detenţie preventivă din regiunea Doneţk, sub control rus, unde au petrecut luni de zile fără să vadă lumina soarelui.
Nu s-au întors acasă decât un an mai târziu, într-unul dintre schimburile sporadice de prizonieri.
”Foame, frig, sete. Bătăi şi presiune psihologică. Au făcut totul pentru a ne distruge moralul”, îşi aminteşte Sirîi.
Gardienilor le făcea plăcere să lovească prizonierii
Temnicerilor lor le făcea plăcere să lovească prizonierii subnutriţi în timpul interogatoriilor, dar nu numai atunci. Sirîi îşi aminteşte că, la sosire, a trebuit să se târască pe coridor, printre şiruri de gardieni care îl loveau.
„Ceea ce doreau era să găsească pe cineva pe care să dea vina pentru ceea ce făcuseră oraşului (Mariupol – n.red.). I-am văzut pe ruşii demolând blocuri mari de apartamente cu tancurile, cu oameni înăuntru”, spune Petrenko.
Cei doi au fost răniţi în timpul asediului asupra oţelăriei Azovstal, dar în timpul captivităţii nu au primit îngrijiri medicale.
„Într-o celulă vecină, un bărbat grav bolnav a căzut la podea, iar ceilalţi prizonieri au chemat gardienii. Degeaba. Au venit mai târziu să ia cadavrul şi au spus: a avut noroc, totul s-a terminat pentru el, dar voi veţi fi aici mult timp”,