Consilierul de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului Victoria Stoiciu a coordonat prima întâlnire consultativă, marţi la Palatul Victoria, cu organizaţii non-guvernamentale reprezentative din domeniul apărării drepturilor femeii şi egalităţii de gen. Principalele teme de dialog le-au reprezentat provocările cu care se confruntă în prezent femeile din România, în ceea ce priveşte drepturile şi şansele la tratament egal, precum şi modalităţile de colaborare între Executiv şi societatea civilă pentru soluţionarea problemelor identificate.
La întâlnire, consilierul de stat a propus invitaţilor elaborarea unei agende comune de discuţii pe termen mediu, astfel încât în cadrul următoarelor reuniuni consultative să existe dezbateri aplicate, pe teme punctuale, în ceea ce priveşte apărarea şi promovarea drepturilor femeilor în ţara noastră, arată comunicatul de presă al Guvernului.
Subiectele de dialog ale viitoarelor reuniuni vor urmări trei paliere de interes major: combaterea violenţei de gen şi a violentei împotriva femeii, sănătatea şi drepturile reproductive şi egalitatea de gen în toate sferele societăţii româneşti.
La finalul mesei rotunde de la Palatul Victoria a fost convenită continuarea consultărilor iniţiate astăzi, iar consilierul de stat Victoria Stoiciu a subliniat interesul guvernului de a fi partener determinat al societăţii civile în ameliorarea situaţiei drepturilor femeilor.
Din partea societăţii civile, au participat la dialog organizaţii membre ale Coaliţiei pentru Egalitate de Gen şi ale Reţelei pentru prevenirea si combaterea violenţei împotriva femeilor, mai arată sursa citată.
De asemenea, a fost prezentă iniţiatoarea legii care incriminează actul sexual comis cu un minor sub 16 ani, Diana Tuşa, deputat în Parlamentul României.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.