Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat, marţi, că Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov a lansat în SEAP procedura de achiziţie privind Studiul de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Introducerea şi, ulterior, dezvoltarea serviciilor de tren urban şi metropolitan Bucureşti – Ilfov, iar data până la care se pot înscrie operatorii economici este 29 septembrie, ora 15:00.
„Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov a lansat în SEAP procedura de achiziţie privind Studiul de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţii ”Introducerea şi, ulterior, dezvoltarea serviciilor de tren urban şi metropolitan Bucureşti – Ilfov”, prima etapă, traseu prioritar: Bucureşti Gara de Nord – Chitila – Scroviştea”, a scris Nicuşor Dan, marţi pe Facebook.
El a mai spus că „pe acest traseu, există deja trei operatori licenţiaţi, cu trenuri Regio, secţia fiind deservită de 19 trenuri cu oprire în toate cele 9 puncte”.
„În afara punctelor de oprire existente, Municipalitatea îşi doreşte să înfiinţeze înca 3. Urmează ca, după finalizarea investiţiilor pentru care s-a lansat recent achiziţia de servicii, numărul trenurilor sa fie suplimentat. Termenul de realizare este de 9 luni. Data până la care se pot înscrie operatorii economici este 20.09.2023, ora 15:00. Invit operatorii economici interesaţi să se înscrie la această procedură, accesând link-ul de mai jos: https://www.e-licitatie.ro/…/c-notice/v2/view/100169522”, a adăugat edilul general.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.