Cum a ajuns Bucureştiul oraşul cu cele mai scumpe restaurante raportat la salariu?

Cum a ajuns Bucureştiul oraşul cu cele mai scumpe restaurante raportat la salariu?

O masă de două persoane în Bucureşti costă 45 de euro, cu doar 10% mai puţin decât la Madrid, deşi salariul mediu net la nivel naţional în România e la jumătate, potrivit unei analize făcute de ZF pe baza datelor Numbeo.com.

♦ Dintr-un salariu mediu net, un român îşi permite să iasă la restaurant în Bucureşti de doar 21 de ori pe lună ♦ Un spaniol are bani de 38 de mese în Madrid.

O masă de două persoane în Bucureşti costă 45 de euro, cu doar 10% mai puţin decât la Madrid, deşi salariul mediu net la nivel naţional în România e la jumătate, potrivit unei analize făcute de ZF pe baza datelor Numbeo.com. În ambele cazuri este vorba de suma cheltuită la un restaurant cu preţuri medii, pentru o masă ce cuprinde două feluri de mâncare plus desert.

„Am venit în România în vacanţă, iar pentru o masă de trei persoane am plătit 500 de lei (circa 100 de euro). (…) Mâncarea a fost bună, dar în Spania, dacă am fi plătit banii aştia pe aceeaşi masă, am fi spus că am primit un «palo», că am fost păcăliţi“, spune Carmen D., care locuieşte de multă vreme în Spania.

Preţurile din ospitalitatea românească au crescut accelerat în ultimii doi ani, mai exact postpandemie, în unele cazuri clienţii ajungând să plătească de chiar două ori mai mult decât anterior.

Acum, dintr-un salariu mediu net, un bucureştean îşi permite să iasă într-o lună de 21 de ori în oraş pentru o masă de două persoane. Un locuitor din Madrid are bani de 38 de ieşiri.

În Europa, cel mai bine din această perspectivă stau berlinezii, unde o masă pentru doi oameni costă 60 de euro, iar salariul mediu este de 2.650 de euro lunar. Astfel, ei îşi permit 44 de prânzuri ori cine într-o lună.

 » Mai multe informații aici…