Lăsați actele și denumirile politice! Cum și când vom fi cu adevărat uniți cu Republica Moldova

Lăsați actele și denumirile politice! Cum și când vom fi cu adevărat uniți cu Republica Moldova

Săptămânile acestea mi le-am petrecut între Iași și Chișinău: ambele orașe îmi sunt dragi și cunoscute, pentru că am locuit în ele mai bine de câte șase ani. La Iași am participat la un program Erasmus – „Liminal Spaces of Living”, organizat de Facultatea de Arhitectură G.M. Cantacuzino alături de Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi. La discuțiile despre experiența orașelor noastre au participat specialiști din multe universități românești și occidentale. Eu am povestit din experiența mea și însemnările timp de 30 de ani asupra evoluției orașului Chișinău. După o săptămână, am mers la Chișinău și am lucrat pe documentare cu studenți și jurnaliști în cadrul unui program al Școlii de Jurnalism.

„Designul administrativ”: de la maioneză la muștar

Când m-am mutat în anii 90 din Chișinău la Iași, m-am confruntat cu o mulțime de diferențe, dar care nu țineau neapărat de limbă, cultură, religie, etnie etc. Ci de cu totul altceva. Mult mai târziu mi-am dat seama și am studiat tot mai atent acestea diferențieri care țin mai degrabă de „istoria materială” a indivizilor și grupurilor. Am studiat ceva timp toate aceste diferențieri ce țin de consum, administrație, infrastructură, materie, spațiu locativ, oraș.

Recomandări

INTERVIU. Ambasadorul Palestinei în România, dezvăluiri despre întâlnirea Abbas-Iohannis de la București și rugămintea pe care palestinienii o reiau acum, ca România să medieze conflictul cu Israelul. Care poate fi rolul nostru

Mereu susțin că uneori „designul administrativ”, materia și infrastructura în care locuim pot fi mult mai formative și marcante decât chiar limba și cultura. Da, e și parte a culturii, dar de o cu totul altă manieră. Ceea ce numesc eu „design administrativ” ține de un întreg aparat administrativ, legal, organizatoric, relațional și infrastructural care reglementează și organizează viața cetățenilor.

Eu mereu spun că pot deosebi dacă sunt dincoace sau dincolo de Prut, fiind legat la ochi și fără să aud nimic: am alte tipuri de indicii care țin de felul cum sunt marcate fostul imperiu țarist și URSS. Imperiile marchează administrativ lucrurile fundamentale. Și asta nu doar cel rus, ci și cel habsburgic, britanic sau otoman. 

Uneori cu prietenii mei glumesc că pot defini în câteva minute fără să am acces la văz și auz dacă mă aflu într-un magazin din Iași sau în unul din Chișinău: prin felul cum este prezent muștarul versus maioneză. De ce? La o distanță de 5 km, indiferent de etnie și religie, un magazin este dominat de muștar și altul de maioneză cu condiția să treacă printre ele hotarul imperiului.

Postul vamal Ungheni. Foto: gov.md/ro

Recomandări

Cea mai călduroasă zi de 21 octombrie. 129 de recorduri, înregistrate de meteorologi, după o zi cu 35 de grade și „apă mai caldă ca-n august” pe litoral

Mituri urbane

Îmi mai place să dau ca exemple diferite mituri urbane care au uneori o capacitate de sinteză imensă și o putere de explicitare esențială.

 » Mai multe informații aici…