Scris de News.ro | astăzi, 09:19
Preşedintele AUR, George Simion, l-a acuzat pe Marcel Ciolacu că îşi foloseşte funcţia pentru a-şi apăra propriile interese după ce premierul l-a demis din funcţia de secretar de stat al Secretariatului pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist pe Mihai Dodu, cel care a iniţiat reanalizarea deciziei prin care solicitarea prim-ministrului de a fi declarat Luptător cu Rol Determinant la Revoluţia din decembrie 1989 fusese aprobată, aceasta fiind în final respinsă. Conform lui Simion, într-un viitor guvern AUR, Mihai Dodu va fi reinstalat în funcţie.
„Profitând de sărbătorile de iarnă, Marcel Ciolacu face orice pentru a-şi ascunde urmele. Este absolut incredibil ce este capabil să facă tocmai cel care deţine funcţia de prim-ministru al României doar pentru a-şi apăra propriile interese. Într-o mişcare cinică, desprinsă din seria a PSD, premierul îl înlătură pe Mihai Dodu încercând să ascundă adevărul şi să calce în picioare memoria eroilor din 1989. Un act scandalos de evident împotriva adevărului şi dreptăţii! Marcel Ciolacu acţionează în spiritul pur pesedist care a condus România în ultimii 34 de ani. Abuzează de putere şi îi înlătură pe cei care au curajul să le scoată la lumină impostura. Premierul Ciolacu are de dat o serie de explicaţii în urma acestei demiteri, nu doar cu privire la motivele care au stat în spatele deciziei, ci mai ales în privinţa declaraţiilor pe care Mihai Dodu le făcea în urmă cu ceva timp când spunea că se teme pentru viaţa lui. Să nu ne mire dacă de astăzi din dosarul prin care i-a fost retras certificatul prin care i se acordă titlul de luptător cu rol determinant în Revoluţie lui Marcel Ciolacu nu vor mai rămâne decât coperţile. Într-un viitor guvern AUR, Mihai Dodu va fi reinstalat în funcţie pentru a-şi putea continua munca”, a spus George Simion.
Decizia de înlocuire a lui M;ihai Dodu a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial.
În iunie 2023, specialişti din cadrul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor au respins cererea premierului Marcel Ciolacu de a fi declarat Luptător cu Rol Determinant la Revoluţia din decembrie 1989. Membrii comisiei speciale au opinat că premierul nu întruneşte condiţiile necesare. Comisia specială a rezolvat la acel moment situaţia incompatibilităţii secretarului de stat Mihai Iulian Dodu care, de drept, ar fi trebuit să fie preşedintele comisiei. Acesta a fost însă înlocuit, având în vedere faptul că în calitate de secretar de stat se afa în raport de subordonare faţă de Ciolacu.
Marcel Ciolacu a depus cererea de a fi declarat Luptător cu Rol Determinant la Revoluţie în 2 aprilie 2019 şi a fost admisă, cu majoritate de voturi, de către fosta comisie, la data de 15 aprilie 2019. Procedura nu a fost finalizată din cauza verificărilor pe care le-a făcut DNA, însă în martie 2023 procurorii au dispus clasarea cauzei.
În acest context, noua comisie a reluat discutarea cererii lui Marcel Ciolacu, dar, cu majoritate de voturi, a decis că acesta nu întruneşte condiţiile necesare.