SONDAJ: Principalele reguli pe care turiştii le încalcă în camera de hotel: fac gălăgie în afara orelor de program, fac check out-ul mai târziu decât ora agreată, fumează în cameră sau fură prosoape

SONDAJ: Principalele reguli pe care turiştii le încalcă în camera de hotel: fac gălăgie în afara orelor de program, fac check out-ul mai târziu decât ora agreată, fumează în cameră sau fură prosoape

BUCURESTI | Scris de Alina Oprea | astăzi, 14:58

Prosoapele sunt lucrurile pe care turiştii le sustrag cel mai des din camerele de hotel, dar şi produsele de îngrijire a corpului şi obiectele de decor, cum ar fi veiozele, tablourile, arată un sondaj realizat de platforma Travelminit, în rândul hotelierilor. Potrivit sondajului, peste 26% dintre turişti fac gălăgie în afara orelor de program, deşi cele mai multe hoteluri şi pensiuni au un program de odihnă bine definit, 21% dintre respondenţi susţin că turiştii fac check out-ul mai târziu decât ora agreată. Alte nereguli menţionate de hotelieri sunt: fumatul în cameră şi faptul că unii turişti vin cu mai multe persoane decât specifică în detaliile rezervării, pentru a nu plăti suplimentar sau nu anunţă că sunt însoţiţi de un animal de companie.

”A fost un an foarte bun pentru jucătorii din industria turismului din România, mai ales că, pentru prima dată după perioada post-pandemică, nu au mai existat interdicţii şi restricţii de călătorie, iar românii şi-au reluat activităţile şi planurile de vacanţă. Potrivit unui sondaj realizat de platforma hotelieră online Travelminit.ro, 51% dintre hotelierii şi proprietarii de pensiuni, vile şi case de oaspeţi se declară mulţumiţi de rezervările înregistrate la unitatea lor de cazare în 2023. 33% dintre respondenţi au adoptat o poziţie neutră, iar restul consideră că puteau avea un an turistic mai bun. Mai mult decât atât, 50% dintre cei chestionaţi susţin că a fost chiar cel mai bun an pentru industria turistică din România de după pandemie”, arată platforma.

Sondajul Travelminit arată şi care sunt principalele reguli pe care turiştii le încalcă în cameră sau în unitatea de cazare aleasă.

”De exemplu, potrivit voturilor hotelierilor, 26.3% fac gălăgie în afara orelor de program, deşi cele mai multe hoteluri şi pensiuni au un program de odihnă bine definit. 21% dintre respondenţi susţin că turiştii fac check out-ul care se face mai târziu decât ora agreată, în timp ce 20.1% au menţionat fumatul în cameră împotriva regulilor unităţii de cazare. În plus, unii turişti vin cu mai multe persoane decât specifică în detaliile rezervării, pentru a nu plăti suplimentar sau nu anunţă că sunt însoţiţi de un animal de companie. De asemenea, hotelierii se confruntă şi cu cerinţe speciale din partea lor: setarea unei anumite temperaturi în camere, organizarea unor surprize pentru cei dragi, organizarea unor mese speciale sau room service”, se menţionează în sondaj.

În ceea ce priveşte lucrurile pe care turiştii le sustrag din camerele de hotel, se pare că prosoapele sunt cele care dispar cel mai des. Urmează produsele de îngrijire a corpului şi obiectele de decor, cum ar fi veiozele, tablourile şi nu numai.

Pe de altă parte, hotelierii susţin că nu prea există sancţiuni şi că, de cele mai multe ori, îşi asumă direct pierderile. 63.2% dintre respondenţi spun că nu impun taxe în cazul nerespectării unor reguli, în timp ce restul decid să interzică accesul ulterior în unitatea lor de cazare pentru turiştii problematici.

 » Mai multe informații aici…