Raed Arafat anunţă că numărul inspectorilor IGSU s-a înjumătăţit în ultimii 10 ani

Raed Arafat anunţă că numărul inspectorilor IGSU s-a înjumătăţit în ultimii 10 ani

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, anunţă că în ultimii 10 ani numărul inspectorilor din cadrul IGSU care verifică respectarea normelor de securitate la incendiu a scăzut de la peste o mie la aproape 450.

Declaraţia a fost făcută vineri, la sediul Ministerului de Interne. Arafat a prezentat primele concluzii ale controlului făcut după tragedia de la Ferma Dacilor din judeţul Prahova.

„Partea de prevenire este una dintre cele mai importante (…) din păcate am văzut o scădere în numărul persoanelor angajate în cadrul IGSU”, a transmis Raed Arafat.

Potrivit şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în ultimii 10 ani numărul inspectorilor a scăzut de la 1.017 până la 443.

Cei 443 de inspectori au făcut anul trecut aproximativ 40.000 de controale de prevenire şi peste 35.000 de analize privind solicitările de avize.

 » Mai multe informații aici…