Revelionul în Bucureşti în 2023, o afacere de 100 mil. euro pentru actorii din ospitalitate. “De o lună suntem fully booked”

Revelionul în Bucureşti în 2023, o afacere de 100 mil. euro pentru actorii din ospitalitate. “De o lună suntem fully booked”

Petrecerea de Revelion din acest an, mai exact “mesele şi dansul” organizate de restaurantele, cluburile, barurile şi hotelurile din Bucureşti, reprezintă o afacere de circa 100 de milioane de euro pentru actorii din ospitalitate, arată calculele şi estimările ZF pe baza datelor din piaţă.

În România sunt undeva la 45.000 de restaurante, pizzerii, baruri şi cafenele, dintre care aproape un sfert în Bucureşti. Dintre cele 10.000 de localuri din Capitală, doar aproape o treime vor avea program organizat la trecerea dintre ani, spune Dragos Petrescu, fondatorul grupului City Grill şi unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din ospitalitatea românească.

“Cred că sunt undeva la 3.000 de unităţi care organizează evenimente de Revelion în 2023 în Bucureşti. Preţul mediu e de circa 150 de euro de persoană”, explică el.

La o medie de 100-150 de persoane per “petrecere”, rezultă că industria de restaurante, cluburi şi baruri îşi va rotunji veniturile cu circa 45-65 mil. euro într-o singură noapte. Acestei sume i se mai adaugă însă şi încasările din industria hotelieră, astfel că suma urcă spre 100 mil. euro, potrivit datelor ZF.

“O parte din oameni au rămas în Bucureşti să petreacă Revelionul, cum se întâmplă în fiecare an, dar cred că foarte mulţi au ales alte destinaţii. Noi avem rezervări pentru cele două locaţii în care organizăm Revelionul, mai sunt doar câteva locuri libere într-un restaurant, dar, în principiu, s-a vândut foarte bine”, spune Octavian Lazăr, acţionarul complexului hotelier Caro Hotels de pe strada Barbu Văcărescu din zona de nord a Capitalei.

Petrecerea de Revelion în cadrul localurilor din grup costă 180 de euro de persoană, potrivit informaţiilor de pe site-ul propriu. Pentru cei care doresc însă şi cazare, plus brunch de 1 ianuarie, suma creşte. O cameră economy e 30 de euro per adult, în timp ce una premium e 45 de euro/ persoană, arată aceeaşi sursă.

“Nu cred că îşi doresc clienţii ceva diferit în 2023, dar cred că e mai scump peste tot să faci Revelionul. Şi pentru noi s-au scumpit toate şi există o justificare pentru care, una peste alta, clientul final are mai mult de plătit. Părerea mea e că este o creştere de minimum 30%”, adaugă Octavian Lazăr.

Dragoş Petrescu de la City Grill spune că iniţial setase preţul pentru Revelion la 170 de euro per persoană, însă a decis să îl reducă la 150 de euro, astfel că cele 2.500 de locuri sunt ocupate în totalitate.

“Suntem fully booked de o lună deja, dar cred că asta se datorează şi faptului că am scăzut preţurile.”

Preţurile variază de la un tip de local la altul, ele fiind influenţate de mai multe elemente, printre care şi ce oferă fiecare jucător în parte.

Spre exemplu, hotelul Sheraton Bucharest are un preţ de 1.150 de lei per persoană (230 de euro), cu posibilitatea unui discount de 10% pentru grupuri de peste 15 persoane. În această sumă sunt incluse “Live Show Performance cu trupa Heavy Rotation,

 » Mai multe informații aici…