2023 a fost un an dificil pentru cei care conduc companii. Creşterea lentă pe multe pieţe i-a forţat pe şefi să reducă costurile, aşa cum inflaţia i-a determinat pe salariaţii lor să ceară creşteri semnificative ale salariilor, scrie The Economist. Geopolitica şi războaiele culturale toxice i-au lăsat pe şefii corporativi să se simtă ca nişte acrobaţi care merg pe sârmă. Nebunia creată de inteligenţa artificială generativă (AI) i-a făcut şi pe ei să se îngrijoreze de perturbarile provocate de tehnologie.
Cu toate acestea, pentru unii directori executivi 2023 a fost un an istoric. Pentru a determina cine s-a descurcat cel mai bine, The Economist a examinat performanţa şefilor marilor companii listate în indicele S&P 1200, care acoperă majoritatea economiilor mari, cu excepţia Chinei şi Indiei. Sunt lăsaţi deoparte şi cei care sunt în serviciu de mai puţin de trei ani, pentru a nu acorda prea mult credit pentru înlocuirea unui predecesor inept. Directorii executivi rămaşi au fost evaluaţi în funcţie de randamentele pe care le-au adus acţionarilor în raport cu media din sectorul lor. Primii zece după această măsură includ nume cunoscute, dar şi jucători nebăgaţi în seamă până acum.
Printre primii zece clasaţi s-au numărat şefii a două companii — Cameco, din Canada, cu operaţiuni în minerit, şi PulteGroup, un constructor de case american — ale căror rezultate extraordinare s-au datorat în principal forţelor macroeconomice. Ei n-au ajuns însă în topul mai restrâns. De asemenea, pe listă s-au numărat şi directorii executivi din două firme de tip buy-out, 3i şi Melrose Industries, ale căror rezultate au fost mai mult o dovadă a performanţei şefilor care îşi conduc companiile din portofoliu decât a finanţatorilor de deasupra. Nici ei n-au ajuns în topul restrâns. A fost eliminat şi Richard Blickman de la Semiconductor Industries, un producător olandez de aparatură pentru fabricat cipuri. Salariul său a fost respins de acţionari – acest lucru nu dă bine pentru niciun director executiv.
Astfel, pe lista scurtă au rămas cinci directori executivi superstaruri. În ordinea crescătoare a randamentelor oferite acţionarilor, aceştia sunt: David Ricks de la Eli Lilly, acum cea mai valoroasă companie farmaceutică din lume; David Vélez Osorno de la Nubank, o neobancă braziliană care înghite clienţi din America Latină; Sekiya Kazuma de la Disco, un producător japonez de instrumente de ultimă oră pentru producţia de semiconductori; Mark Zuckerberg de la gigantul reţelelor sociale Meta; şi Jensen Huang de la Nvidia, un producător de cipuri a cărui valoare de piaţă a depăşit 1.000 de miliarde de dolari în acest an.
Dar cine a avut cel mai bun an dintre toţi?
Se poate face un caz special pentru oricare dintre cei cinci. Ricks a adus Eli Lilly pe urmele rivalului danez Novo Nordisk pe piaţa în creştere a medicamentelor împotriva obezităţii şi a obţinut rezultate extraordinare într-un an foarte obişnuit pentru industrie. Puţine neobănci au reuşit să disloce jucători cu rădăcini adânci. Cu toate acestea, sub conducerea lui Osorno, Nubank, fondată în 2013, a devenit a cincea cea mai mare instituţie financiară din America de Sud după numărul de clienţi.