Ministerul Educaţiei a analizat motivele pentru care nu toţi elevii din anii terminali au susţinut examenele naţionale, fiind pentru prima dată când există astfel de rapoarte / Elevii cu media generală mai mică de 7 vor susţine cursuri remediale

Ministerul Educaţiei a analizat motivele pentru care nu toţi elevii din anii terminali au susţinut examenele naţionale, fiind pentru prima dată când există astfel de rapoarte / Elevii cu media generală mai mică de 7 vor susţine cursuri remediale

BUCURESTI | Scris de News.ro | astăzi, 18:39

Specialiştii Ministerului educaţiei au analizat, pentru prima dată, motivele pentru care nu toţi elevii din anii terminali au susţinut examenele naţionale. În urma analizării rapoartelor, s-a dispus ca elevii din anii terminali, care în anul şcolar anterior au avut media generală mai mică de 7 să participe la cursuri remediale, odată pe săptămână.

”Unitatea de Cercetare în Educaţie din cadrul Centrului Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, instituţie aflată în subordinea Ministerului Educaţiei, a publicat Rapoartele de cercetare privind neparticiparea elevilor la evaluarea naţională pentru clasa a VIII-a şi la examenul naţional de bacalaureat 2023”, anunţă, joi, Ministerul Educaţiei.

Ministrul Ligia Deca apreciază că fenomenul este complex, influenţat de o multitudine de factori.

”Este pentru prima dată când avem studii de cercetare privind cauzele neparticipării la examenele naţionale – un fenomen complex, influenţat de o diversitate de factori. Mulţumesc Unităţii de Cercetare în Educaţie pentru realizarea acestui instrument esenţial în proiectarea intervenţiilor adecvate de politică publică: acestea trebuie să fie fundamentate pe dovezi şi pe recomandările cercetătorilor în domeniu”, a declarat ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

Având în vedere concluziile studiului, oficialii ministerului au transmis în teritoriu, spre a fi implementate în şcoli, o serie de măsuri.

În principal este vorba despre organizarea şi desfăşurarea unui program adaptat şi intensiv de ”Învăţare remedială”, cu o frecvenţă săptămânală, pentru elevii din anii terminali, care în anul şcolar precedent au avut media generală mai mică de 7, în vederea pregătirii pentru evaluarea naţională, respectiv examenul de bacalaureat.

O altă măsură vizează monitorizarea prezenţei elevilor şi luarea măsurilor pentru prevenirea şi diminuarea absenteismului, inclusiv prin introducerea unui sistem de monitorizare a prezenţei la şcoală a elevilor şi de informare permanentă a familiilor acestora.

”Sesizarea cazurilor de absenteism ridicat la serviciile publice de asistenţă socială şi colaborarea cu acestea în vederea reintegrării elevilor la cursuri. Susţinerea de către ISJ/ISMB a unităţilor de învăţământ în implementarea proiectelor cu finanţare externă (PNRAS, ROSE) în vederea valorificării activităţilor şi resurselor acestora pentru prevenirea abandonului şcolar şi pentru creşterea rezultatelor la examenelor naţionale”, au main transmis reprezentanţii ministerului.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

 » Mai multe informații aici…