Lupte „intense” în Fâșia Gaza. Hamas spune că 60 de oameni au fost uciși în bombardamentele israeliene

Lupte „intense” în Fâșia Gaza. Hamas spune că 60 de oameni au fost uciși în bombardamentele israeliene

Peste 60 de palestinieni au fost ucişi în Fâşia Gaza, din cauza bombardamentelor israeliene „intense” în noaptea de duminică spre luni, potrivit unui comunicat al mişcării islamiste palestiniene Hamas, relatează agenţia France Presse, citată de Agerpres.

„Peste 60 de martiri şi zeci de răniţi în noi masacre comise în această noapte şi în zori de către forţele de ocupaţie”, a anunţat biroul de presă al guvernului Hamas, care deţine controlul în Fâşia Gaza din 2007.

Potrivit textului, loviturile aeriene şi bombardamentele artileriei israeliene au vizat în special oraşele Khan Younes şi Rafah, situate în sudul Fâşiei Gaza.

Intrat duminică în a 100-a zi, războiul din Fâşia Gaza a fost declanşat de un atac terorist brutal şi de o amploare fără precedent comis de militanţi Hamas în sudul Israelului, pe 7 octombrie. Atacul s-a soldat cu aproximativ 1.140 de morţi şi răpirea a circa 250 de persoane care au fost duse în Fâşia Gaza, dintre care 132 încă se află în captivitate.

Israelul a răspuns cu lovituri aeriene masive şi cu o ofensivă terestră lansată în 27 octombrie. În timpul unei încetări temporare a focului în noiembrie, din Fâşia Gaza au fost eliberaţi 105 ostatici în schimbul unui număr de 240 de deţinuţi palestinieni aflaţi în închisori israeliene.

Duminică, Ministerul Sănătăţii condus de Hamas a anunţat că 23.968 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 60.582 au fost rănite în Fâşia Gaza în timpul ripostei armatei israeliene după 7 octombrie.

Mişcarea palestiniană Hamas este calificată drept organizaţie teroristă de către Israel, Statele Unite şi Uniunea Europeană.

Editor : B.C.

 » Mai multe informații aici…