Gorghiu: La aducerea în ţară a unui fugar, statul cumpără 3 bilete de avion, plus diurnă şi cazare

Gorghiu: La aducerea în ţară a unui fugar, statul cumpără 3 bilete de avion, plus diurnă şi cazare

Pentru aducerea în ţară a unui fugar, statul cumpără 3 bilete de avion, la care se adaugă diurna şi cazarea ofiţerilor de poliţie implicaţi în preluarea persoanei căutate, susţine Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei. Conform acesteia, în 2023, s-au cheltuit în acest scop peste 10 milioane de lei.

„În 2021, statul a cheltuit peste 9,4 milioane de lei pentru aducerea în ţară a fugarilor. În 2022, peste 8,6 milioane de lei. Anul trecut suma a urcat la peste 10 milioane de lei. Dar anul acesta vom avea o lege, potrivit căreia fugarul plăteşte costurile aferente aducerii lui în ţară. Proiectul de lege a fost pus marţi în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Justiţiei. Fenomenul fugarilor trebuie stopat! Pedeapsa trebuie executată în ţară”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, Alina Gorghiu.

Ea arată că, pentru aducerea în ţară a unui fugar, statul cumpără 3 bilete de avion. La care se adaugă costurile diurnei şi ale cazării ofiţerilor de poliţie implicaţi în preluarea persoanei căutate.

Ministrul Justiţiei arată că în utlima săptămână au fost aduşi în ţară 17 fugari din Irlanda, Italia, Franţa, Germania, Polonia şi Marea Britanie. Toţi aveau condamnări în ţară pentru diverse infracţiuni.

 » Mai multe informații aici…