Un bărbat a câștigat la loterie și a împărțit banii cu fiica lui. Apoi a dat-o în judecată, încercând să-i ia înapoi

Un bărbat a câștigat la loterie și a împărțit banii cu fiica lui. Apoi a dat-o în judecată, încercând să-i ia înapoi

Un bărbat de 92 de ani din Australia a încercat să-și dea în judecată fiica, susținând că aceasta l-a constrâns să-i dea aproape o treime din câștigul său la loterie, relatează Business Insider.

În martie 2018, William John Bampton din Queensland, Australia, a câștigat 986.210 de dolari australieni, echivalentul a 642.664 de dolari SUA, la loteria TattsLotto.

Câteva luni mai târziu, i-a plătit 300.000 de dolari australieni, sau 195.051 USD, fiicei sale Suzanne Vourlides.

Ulterior, și-a regretat decizia și a spus că a fost constrâns să-i dea banii femeii.

El a încercat să-i intenteze un proces fiicei sale, dar o hotărâre a Tribunalului districtual Brisbane i-a respins plângerea.

Conform dovezilor furnizate instanței de Vourlides și soțul ei, acesta a promis în mod repetat că va da câte 300.000 USD celor doi copii ai săi.

Dar apoi a folosit o parte din câștig pentru a cumpăra o proprietate, listându-l coproprietar pe fiul său, Larry Bampton, dar excluzând-o pe Vourlides.
Bampton i-a spus fiicei sale că nu dorea ca soțul ei să poată folosi banii, potrivit instanței.

El și-a schimbat, de asemenea, testamentul pentru a se asigura că Vourlides nu va primi niciun ban până la moartea soțului ei, testamentul fiind apoi modificat de mai multe ori.

Apoi în familie s-a iscat o ceartă cu privire la banii pe care pe care ar fi trebuit să-i primească Vourlides. Bampton susține că aceasta l-a închis în bucătărie și a strigat la el, făcându-l să se simtă „speriat”.

Bampton a susținut că s-a simțit „depășit de situația” și că nu a avut „altă soluție” decât să transfere banii, potrivit instanței.

Vourlides a contestat că l-ar fi agresat pe tatăl ei.

Judecătorul a decis însă că Bampton pare mai puternic decât fiica lui și că există „un dezechilibru de forță” între membrii familiei. Concluzia sa a fost că e puțin probabil ca bărbatul să fi fost constrâns să facă transferul de bani.

Cazul a fost respins, judecătorul considerând că Vourlides nu a profitat de tatăl ei și că transferul de bani a fost corect, just și rezonabil, deoarece „implica un tratament mai mult sau mai puțin egal al copiilor săi”.

Bampton intenționează să facă recurs.

Editor : M.B.

 » Mai multe informații aici…